vineri, 30 decembrie 2016

Fotografie în secolul XVII !?

Cãutam zilele trecute pe net informaţii despre tehnicile de iluminare în fotografia de portret şi am ajuns inevitabil la Rembrandt şi la iluminarea ce îi poartã numele. Gândurile m-au purtat mai apoi la cel care "m-a luminat" pentru prima datã în materie de desen, picturã şi alte ... arte. Era începutul anilor '70 când am început desenul în scoalã cu profesorul Radu Orac. Un om extraordinar, care dãdea mai tot timpul impresia că e cu capul în nori. Dar nu era. Era o capacitate și multe generaţii de elevi ai Liceului Internat "Costache Negruzzi" din Iaşi îşi amintesc de el cu nostalgie şi plãcere. El ne-a vorbit pentru prima datã despre culoare, despre compoziţie, despre Grigorescu, despre Rembrandt, despre Vermeer şi Van Gogh. Amintiri frumoase despre lucruri frumoase...

Eram deja familiarizat cu aparatul de fotografiat şi îmi amintesc cã am fost impresionat de tablourile a doi olandezi  renumiți: Rembrandt van Rijn şi Jan Vermeer. Chiar spuneam atunci cã tablourile lor au atât de multe detalii de parcã ar fi fotografii. Am achiziţionat mai apoi serii de mãrci poştale cu tablouri ale celor doi şi părerea am pãstrat-o pentru multã vreme. 

Mai târziu am aflat despre iluminarea de portret "tip Rembrandt" folositã în fotografie. Şi am aflat şi despre aşa zisele "ipoteze tehnologice" în ceea ce priveşte tablourile lui Jan Vermeer.

Al doilea subiect aş vrea să-l "aprofundez" puţin în cele ce urmeazã. Jan Vermeer van Delft a trăit 43 de ani (1632-1675) şi în scurta sa viaţă a realizat doar 40 de tablouri. Mai multe detalii despre biografia sa puteţi gãsi AICI. Și tot AICI puteţi vedea 28 din lucrările sale. Majoritatea sunt realizate la interior, în studioul sãu din Delft.

Fata cu un cercel de perlă
Jan Vermeer - Fata cu un cercel de perlă

Femeie citind o scrisoare la fereastră
Jan Vermeer - Femeie citind o scrisoare la fereastră

"Femeie citind o scrisoare la fereastră", "Fata cu un cercel de perlă" sau "Lecţia de muzică" sunt câteva din cele mai cunoscute picturi ale lui Vermeer. Un film frumos despre tablourile sale puteţi vedea AICI


Lecţia de muzică
Jan Vermeer - Lecţia de muzică

Ceea ce este deosebit la tablourile olandezului este precizia detaliilor, armonia culorilor şi lumina "realã" ce dau viaţă şi forţă "fotografiilor" sale. De-a lungul anilor mulţi s-au întrecut să demonstreze că Jan Vermeer a folosit un "echipament de pictat" bazat pe principiul camerei obscure.  


Detalii "fotografiate" ale tapetului, greu de reprodus fără model


Interesant este experimentul inventatorului american Tim Jenison care a încercat să demonstreze că tablourile lui Vermeer ar fi putut fi realizate folosind un astfel de echipament. A fost realizat şi un film documentar (2013) intitulat Tim's Vermeer, nominalizat la numeroase premii, inclusiv la Oscar şi care prezintă toată povestea  experimentului lui Jenison. 




La fel de interesant este şi cursul profesorului Philip Steadman de la UCL Bartlett School of Environment, Energy and Resources din Londra care a scris o carte intitulată "Vermeer’s Camera" despre presupusele inovaţii tehnologice ale pictorului olandez. De fapt cartea a fost punctul de plecare pentru filmul documentar al lui Tim Jenison. Una din prelegerile profesorului o puteţi urmări în continuare



 
Foarte simpatice mi s-au părut ultimele 5 minute ale filmului în care aflăm câte ceva despre ipotezele bazate pe... Photoshop.

S-auzim numai de bine.


sursa fotografiilor: Wikipedia


duminică, 25 decembrie 2016

Vine Moșu' și la noi...


1.
Anul ãsta, la grădi, la grupa mare, Gigel - bãiatul fotografului  îi scrie Moşului și îi cere o cameră foto ultimul tip, drept  cadou.
- Bine, zice Doamna, care îl ajută să scrie, dar dacã îţi aduce un aparat de fotografiat, tatăl tău va vrea să se joace şi el cu cadoul tău. Dintr-odată se face linişte şi Gigel stă gânditor. Doamna îl lasa puţin şi îl întreabă din nou:
-Ei, te-ai gândit ce vrei să-ţi aducă Moșu' cadou, să nu ţi-l ia tata !? Gigel stã un pic şi răspunde:
-Pãi... O altă cameră foto !

2.
Într-o seară frumoasă de decembrie Huan Cho şi prietena lui Jung Lee stau pe malul oceanului. E o lună plină grozavă şi o atmosferă foarte romantică. Huan Cho spune: "Hei iubito, hai să jucăm Weeweechu...!"
"Oh nu, nu acum. Să ne uitãm doar la lună", spune Lee Jung.
"Hai iubito ! Hai să jucăm Weeweechu! Te iubesc și cred că e momentul perfect", imploră Huan Cho.
"Nuu, uite ţine mâna mea în mâna ta şi hai să privim luna."
"Te rog Jung Lee, doar o dată ... joacă Weeweechu cu mine."
Jung Lee se uită drăgăstoasă la Huan Cho şi spune: "Bine, hai să jucăm Weeweechu."
Huan Cho îşi drege vocea, își ia iubita pe după umăr şi încep amândoi:
"Weeweechu a Merry Christmas, Weeweechu a Merry Christmas, Weeweechu a Merry Christmas and a Happy New Year!"



3
Doi fraţi, băiat şi fetiţă îşi petrec noaptea la bunici. La culcare, cei doi îngenuncheazã lângă pat şi îşi împărtăşesc rugăminţile pentru Moş Crăciun. Deodată băiatul începe să vorbească cu o voce foarte-foarte puternică, aproape strigând...
"Şi îl rog pe Moşul să-mi aducã  o bicicletă nouã ...
Şi îl rog pe Moşul să-mi aducã  o bicicletă nouã ...
Îl rog pe Moşul să-mi aducã  o bicicletă nouã ... "
Surioara sa îl înghionteşte şi îi spune: "De ce strigi aşa ? Moş Crăciun nu este surd."
La care băieţelul răspunde: "Nu, dar bunicul este!"

4.
O doamnă şi-a pierdut poşeta în agitaţia din Mall la cumpărăturile de Crăciun. Un băiat cinstit vede momentul, ia geanta şi încearcă să o găsească pe doamna în aglomeraţia generală. În cele din urmă o găseşte şi îi înapoiază geanta. Femeia mirată o deschide se uită înăuntru şi comentează către băiat: "Mulţumesc puştiule... hmmm... e amuzant ! Când mi-am pierdut geanta aveam o bancnotă de 20 de dolari în ea. Acum, văd douăzeci de bancnote de 1$. La care băiatul răspunde repede, "Aşa e, doamnă. Dar ultima oară când am găsit o poşetă pe aici, doamna, proprietara, nu avea bani mărunţi pentru recompensă..."



5.
E Ajunul Crăciunului şi judecătorul e într-o stare de spirit excelentă. Se uită la acuzat şi întreabă amuzat: "Ce s-a întâmplat domnule. De ce eşti acuzat?"
"Păi...Am făcut cumpărăturile de Crăciun mai devreme", răspunde acuzatul.
"Dar asta nu e cu supărare", spune judecătorul. "Cu cât timp mai devreme ai făcut aceste cumpărături?"
"Păi...Înainte de deschiderea magazinului, domnule judecător."

6.
- De unde știi că Moș Crăciun trebuie să fie bărbat?
- Nicio femeie nu s-ar gândi să poarte același costum  an după an, an după an...



Caricaturile și glumele au fost preluate, traduse și adaptate dupã diverse surse: Sursa 1, Sursa 2, Sursa 3.




joi, 22 decembrie 2016

Sãrbãtori fericite și La mulți ani !


O urare tradițională, din partea mea, cu ocazia sărbătorilor de iarnă și a Anului Nou 2017 !


Am venit sã colindãm...

Sărbătorile de iarnă la români încep o dată cu intrarea în luna decembrie. Este o perioadă bogată în obiceiuri care însoţesc marile sărbători creştine prăznuite în această perioadă. Mă gândesc la Postul Crăciunului, Crăciunul, Anul Nou, Boboteaza şi Sfântul Ioan. Funcţie de acestea, dar şi funcţie de zonă geografică, tradiţiile şi obiceiurile de iarnã sunt diverse..


Datini și obiceiuri de iarnă - Iaşi --blogul FOTO-IDEEA
Datini și obiceiuri de iarnă - Iaşi

Sărbătorile de iarnă sunt sărbătorile naşterii, dar şi ale schimbării anului şi ale bilanţului. Punctul central îl reprezintă perioada dintre Ajunul Crăciunului şi Anul Nou. Repertoriul bogat include colinde, urări de belşug şi recoltă bogată cu pluguşorul, sorcova, jocurile cu măşti, jocurile cu păpuşi, cântecele şi teatrul popular cu tematica haiducească.

Apropierea sărbătorilor oferă iubitorilor de tradiţie româneascã şi fotografilor pasionaţi ocazia de a fotografia
şi a imortaliza (nu zic cuvinte mari-!) frumuseţea obiceiurilor noastre strămoşeşti. Lumea noastră, sufocată de
sărbătorile comerciale importate, îşi dă seama că avem şi noi, românii, ceva valoros, pe care îl putem arăta străinilor. Dintr-odată, opincile, capra şi buhaiul devin potenţială marfa de export. Costumele şi măştile, accesoriile colorate, dar şi purtătorii lor sunt subiecte frumoase pentru fotografii reuşite. Amintiri şi nu în ultimul rând documente ce vor rămâne peste timp. 

Datini și obiceiuri de iarnă - Iaşi-blogul FOTO-IDEEA
Datini și obiceiuri de iarnă - Iaşi

De foarte mulţi ani, la Iaşi, se desfăşoară la sfârşitul anului, un eveniment deosebit. În organizarea Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Iași, are loc Festivalul folcloric internațional „Datini și obiceiuri de iarnă”.  Anul acesta manifestarea a ajuns la cea de a XLIX-a ediție. Participanţii sunt numeroşi şi vin din zona Moldovei, din alte zone ale României dar şi din Republica Moldova şi regiunea Cernăuţi -  Ucraina. Aveți mai sus fotografii de la un astfel de eveniment.

Datini şi obiceiuri strămoşeşti - Comãneşti - Bacãu - blogul FOTO-IDEEA
Datini şi obiceiuri strămoşeşti - Comãneşti - Bacãu

Nu pot să nu amintesc de Festivalul "Datini şi obiceiuri strămoşeşti", care are loc în fiecare an la Comăneşti, jud. Bacău şi care în decembrie 2016 va ajunge la a XVII-a ediţie. În fiecare an  câteva zeci de cete din mai multe judeţe ale Moldovei se întrec într-un festival-concurs jurizat de specialişti Urşi, capre, urători, plugari şi crăişori pornesc în alai din fata primăriei spre centrul oraşului unde este montată o scenă specială. Câştigătorii concursului primesc diplome şi premii în bani.

Datini şi obiceiuri strămoşeşti - Comãneşti - Bacãu- blogul FOTO-IDEEA
Datini şi obiceiuri strămoşeşti - Comãneşti - Bacãu

Datini şi obiceiuri strămoşeşti - Comãneşti - Bacãu- blogul FOTO-IDEEA
Datini şi obiceiuri strămoşeşti - Comãneşti - Bacãu


Puteţi vedea imagini de la acest eveniment renumit, care de la an la an capăta notorietate tot mai mare.

Datini şi obiceiuri strămoşeşti - Comãneşti - Bacãu
Datini şi obiceiuri strămoşeşti - Comãneşti - Bacãu

Datini şi obiceiuri strămoşeşti - Comãneşti - Bacãu
Datini şi obiceiuri strămoşeşti - Comãneşti - Bacãu


Iar la final un mic colind din partea colindãtorului-administrator al blogului FOTO-IDEEA

Datini şi obiceiuri strămoşeşti - Comãneşti - Bacãu-blogul FOTO-IDEEA
Datini şi obiceiuri strămoşeşti - Comãneşti - Bacãu



Colo-n deal, după deal
Florile dalbe
Răsărit-a sfântul soare,
Şi acela nu-i sfânt soare
Dă-i o monăstire mare.
Nouă uşi, nouă altare.
Da' într-însa cine şade?
Măicuţa cu fiu în braţe.
Taci fiule, nu mai plânge
Că eu ştiu ce ţi-oi da ţie,
Nouă stele-ncornorate
Cu topoare-nconjurate,
Două mere roşioare,
Cheiţele raiului,
Scaunul judeţului,
Lumina botezului
La Ispas
Un boţ de caş,
Pe părete păun verde,
Pe portiţă rânduniţă


Sãrbãtori fericite!




luni, 19 decembrie 2016

Și fotografii au bilanțul lor

Membrii Clubului Fotografilor Iasi - decembrie 2016 - blogul FOTO-IDEEA
Membrii Clubului Fotografilor Iasi - decembrie 2016
La începutul lunii decembrie, Clubul Fotografilor Iaşi a organizat întâlnirea publicã intitulata „Retrospectivă fotografică 2016” în care a fost prezentatã activitatea desfăşurată în cadrul clubului în anul 2016. Manifestarea a fost moderată de colegii mei Mihaela Beatrice Constantinescu şi Constantin Ciofu, coordonatul Clubului Fotografilor Iaşi. Au participat mai bine de 50 de pasionaţi de fotografie care au luat cunoştinţa sau şi-au amintit de cele peste 80 de activităţi fotografice desfăşurate în cadrul Clubului în anul 2016.

Au fost prezentate expoziţiile individuale şi colective, organizate peste an, întrunirile publice și turele foto pentru membri (vezi filmul ~100 sec).


Au fost prezentate activităţile derulate  în parteneriat (vezi AICI)
Seara deosebit de frumoasã s-a încheiat cu un recital al Grupului vocal-instrumental „Nektarios” din Iaşi, dirijat de prof. Daniel Popă. Secvenţe din cadrul recitalului puteţi vedea AICI.

Mai multe detalii de la eveniment puteţi găsi pe pagina Clubului Fotografilor Iaşi. Mai jos aveţi alte câteva fotografii de la eveniment. 

Imagine din sala Diotima
Imagine din sala Diotima (foto : Raluca Damian)


Imagine din sala Diotima - blog FOTO-IDEEA
Imagine din sala Diotima


Imagine din sala Diotima - blog FOTO-IDEEA
Imagine din sala Diotima ( se fac fotografii pentru Agerpres)


Imagine din sala Diotima - blog FOTO-IDEEA
Imagine din sala Diotima -grupul Nektarios

Şi pentru a încheia la fel de frumos anul, marţi, 20 decembrie, la ora 18,30 sunteţi invitaţi în Sala Diotima a Casei de Culturã "Mihai Ursachi" din Parcul Copou. Vor avea loc ultimele douã vernisaje, în anul 2016, ale unor expoziţii de fotografie, ale membrilor Clubului Fotografilor Iaşi.

În galeria "La gard" va expune Vasile Iacob, aflat la cea de-a treia expoziţie personală din seria "Jurnal de călătorie", în ultimii 3 ani. De data aceasta călătorul-fotograf ne spune o poveste frumoasă "de o zi", din "O mie şi una de... nopţi". Mai multe detalii puteţi găsi AICI.

Expoziția personală "Jurnal de călătorie - Qatar"- Vasile Iacob
Expoziția personală "Jurnal de călătorie - Qatar"- Vasile Iacob

Cea de-a doua expoziţie este o expoziţie colectivă, la care contribuie aproape jumătate din membrii Clubului
Fotografilor Iaşi şi care este intitulata "Simplu ca bună ziua". Am şi eu un grup de fotografii între cele expuse. Expoziția vizează curentul "minimalism în fotografie" și alte informații se găsesc AICI

Expozitia colectiva - "Simplu ca BUNA ZIUA"
Expozitia colectiva - "Simplu ca BUNA ZIUA"

Vă așteptăm la ultimul eveniment din anul 2016 al Clubului Fotografilor Iași, pentru a ne bucura împreună de rezultatul eforturilor unor oameni pasionați de ceea ce fac. Iar când ești pasionat de ceea ce faci, totul devine <simplu ca bună ziua>.

S-auzim numai de bine.







vineri, 16 decembrie 2016

Cercetare, experimente și fotografie pe malul Dunării

Acum vreau să vă invit sã fotografiaţi la interior în condiţii de luminã scãzutã. Pentru asta călătorim la Linz în Austria. Şi nu voi descrie cum am vizitat oraşul şi bisericile şi parcurile şi muzeele. Voi face asta într-o postare viitoare. Astãzi vã voi povesti cum am vizitat Centrul Ars Electronica din oraşul Linz.

Linz - Ars Electronica - blog FOTO-IDEEA
Linz - Ars Electronica
Linz este un oraș situat pe malul Dunãrii, în nord-vestul Austriei, la 155 km de Viena. Este capitala statului Austria Superioară (Oberösterreich).

Centrul Ars Electronică este un loc al cercetãrii şi descoperirilor, cu laboratoare de experimentare și explorare, un loc în care poți avea o imagine a zilei de azi raportatã la lumea de mâine.

În centrul specializat, există întotdeauna mai multe expoziții temporare care se derulează simultan. Expoziţia permanenta "Noi puncte de vedere ale omenirii" constituie elementul central al evenimentelor expo. În patru laboratoare - nu foarte riguros separate unul față de celălalt - este prezentat modul în care noi, ființele umane și lumea în care locuim s-au schimbat, modul în care ne influențează mediul pe noi și modul în care lumea noastră s-ar putea dezvolta în viitor.

Ars Electronica - Începe 3D Travel

Ars Electronica - 3d Travel - blog FOTO-IDEEA
Ars Electronica - 3d Travel - ne depărtăm de Terra

Am avut ocazia sã asistãm la un mic spectacol 3d realizat cu ajutorul a 8 proiectoare ce funcţionau simultan. Am făcut o incursiune în lumea intergalacticã, puţin şi prin Sistemul nostru Solar, iar apoi am "revenit" pe Pãmânt pe post de schiori "live" în cadrul unui concurs desfăşurat pe una din pârtiile renumite din staţiunea Ischgl, în Tirol.   

Ars Electronica - 3d Travel - blog FOTO-IDEEA
Ars Electronica - 3d Travel -umbre umane aproape de Saturn !?

Ars Electronica - 3d Travel - blog FOTO-IDEEA
Ars Electronica - Din nou pe Pământ, pe pârtia de la Ischgl, în Tirol.
Şi apoi am pornit să "explorăm" și să fotografiem curioși cei 6500 de metri pătrați (pe mai multe niveluri) ai centrului.

Ars Electronica - Laborator - blog FOTO-IDEEA
Ars Electronica - Laborator (studiem umbra)
Ars Electronica - Film 3D - blog FOTO-IDEEA
Ars Electronica - Explorãm lumea filmului 3D


FOTO-IDEEA: câteva "tips-uri" pentru fotografii la interior în condiţii de iluminare scãzutã.
  • Pentru a evita imaginile blurate, una din regulile pe care le respect riguros este aceea de a  nu scădea viteza de declanşare la mai puţin de 1/125. În rest, modific corespunzător ISO sau diafragma.
  • De obicei utilizez un obiectiv rapid care îmi permite o diafragmă mai mare (de exemplu Canon EF 50mm f/1.8 II; iar pentru Nikon ar fi similar un Nikon 50mm f/1.8D). Şi pentru că odată cu creşterea diafragmei scade adâncimea de câmp, atenţie la focus.
  • Este foarte importantă o fixare corectă şi rigidă a camerei. Iar dacă la exterior te poţi folosi de un trepied sau un monopod, la interior  utilizarea acestora nu este întotdeauna posibilă (ex: biserici, muzee, etc). Atunci trebuie găsită sau improvizată o soluţie la faţa locului. Câteva soluţii puteţi vedea AICI 
  • Cresc valoarea ISO, atât cât îmi permite camera. Camerele apărute în ultima perioadă sunt capabile de performante ridicate chiar la valori ISO foarte mari.
  • Fotografiez în modul RAW. cu o micã subexpunere (1-1,5 stops spun fotografii experimentaţi). Asta face să crească viteza de declanşare, ceea ce este de dorit în condiţii de lumină redusă.
  • Folosesc bliţul pentru "umplere" atunci când am posibilitatea
 
Ars Electronica - Sfhere of Light - blog FOTO-IDEEA
Ars Electronica - Sfera de lumină (incursiune în lumea virtuală)

Există şi un festival  ARS ELECTRONICĂ care a debutat în septembrie 1979 şi "a fost iniţiat în perioada de început a Revoluției Digitale pentru a aduce în fata omenirii întrebări importante cu privire la viitor, concentrându-se pe dezbateri asupra legăturii dintre artã, tehnologie şi societate."

Ars Electronica - laboratorul de anatomie și fiziologie-blog FOTO-IDEEA
Ars Electronica - laboratorul de anatomie și fiziologie

Ars Electronica - Selfie-Anatomy-blog FOTO-IDEEA
Ars Electronica - Selfie la interioru' anatomic

Când ajungeţi în Austria meritã sã renunţaţi la o zi de shopping, pentru ca sã daţi o fugă pânã la Linz şi sã vizitaţi Centrul Ars Electronică. Nu veţi regreta!

Ars Electronica - Foca robot - blog FOTO-IDEEA
Ars Electronica - Foca robot, care reacționează în 20 de moduri la diverși stimuli externi


Ars Electronica - coffee & bar & study
Ars Electronica - coffee & bar & study







miercuri, 14 decembrie 2016

Globurile noastre au suflet. Haideți să facem bucurii împreună!

Proiect - "Share-uim globuri cu suflet" - blog FOTO-IDEEA
Proiect - "Share-uim globuri cu suflet"

A trecut febra alegerilor şi aşteptam sã se întâmple ceva în țărișoara noastră, România. Altceva.... mult mai trainic și mai frumos. De multã vreme am în minte ideea cã ceea ce se întâmplă depinde foarte puțin de noi. Iar noi românii, nici măcar nu suntem pretenţioşi. Destul de mulți ani, mai ales înainte de 1989, funcționam pe principul "ne descurcăm în orice condiţii". Mai apoi a urmat o perioadã lungã de timp pe linia lui "las' cã merge şi-aşa". Iar în ultimii ani auzim des fraza "e bine, tot s-a fãcut ceva". Încurajaţi de mentalitatea "miloagã" a lui "las' că merge", tot mai multe persoane nepregãtite se trezesc "la volan", fãrã sã cunoascã şi sã respecte regulile/legile, fãrã responsabilitate, fãrã respect şi fãrã sã aibã niciun fel de abilitate. Citeam zilele trecute câteva legi importante ce trebuie respectate în domeniul siguranţei, al sănătății şi al protecţiei mediului şi al oamenilor. Iar legea e... lege. Principiile sunt principii. Mărturisesc sincer cã aşa am trăit toată viaţa. Regulile, ordinea şi disciplina le-am respectat întotdeauna, iar responsabilitatea și punctualitatea mi-au fost la îndemână. Din păcate, astăzi, unii nu le cunosc semnificația ! 
Iar mai apoi, nu ştiu de ce, gândurile m-au purtat la câteva proiecte tare ciudate, care nu prea respectã regulile şi ordinea. Şi iatã la ce mã refer.

Casa Strâmbã ( Crooked House) Sopot Polonia (~80sec )



Casa dansatoare - "Ginger and Fred"- Dancing Building - Praga, Republica Ceha (~200sec)



Există mai multe astfel de "bijuterii arhitectonice" pe care le puteţi vedea AICI.
Mã întrebam cine din cei mai puţin informaţi, dar care ar avea nevoie de un acoperiş deasupra capului, s-ar fi mutat în casele acestea, doar văzându-le de afară!? Totuși, aici vine vorba și despre artă...


Apoi, mi-am amintit din nou de idealurile noastre, ale românilor, în viață. Şi mã gândeam cã nevoia te obligã sã nu fii pretenţios. Când nu ai nimic, te mulţumeşti cu foarte puţin. Şi sunt convins cã mulţi semeni de-ai noştri, mai "deştepţi", întreţin şi profitã de pe urma acestei situaţii.

Dar mã mulţumesc cu puţin şi... revin la partea pozitivã a poveştii mele.


Proiect "Casa Share"
Cea mai frumoasă casă - casa pe care o ai  (Proiect "Casa Share")

Și pentru că tot am vorbit de proiectele de casã, vreau sã amintesc din nou despre proiectul social "Share-uim Globuri cu Suflet", pe care bloggerii din Iaşi membri în Kooperativa 2.0 îl realizează în comunităţi locale din mediul rural, pentru familii participante în proiectul "Casa Share"

Detalii despre familiile cãrora dorim sã le facem sãrbãtorile mai frumoase găsiţi în postarea anterioarã de AICI. Nu uit sã amintesc de partenerul nostru principal în proiect şi anume Carrefour Felicia din Iaşi. Carrefour Felicia a rãspuns prompt la solicitarea bloggerilor ieşeni  şi ne va ajuta să împodobim câte un brăduț pentru fiecare familie dintre cele 11 şi sã le completãm pachetele cu alimente necesare de sãrbãtori. Mulțumim Carrefour Felicia!

Iar la final, mulţumesc celor care au rãspuns deja şi reiau mesajul pentru cei care citesc blogul FOTO-IDEEA.  Vã invit sã vã alăturaţi proiectului nostru oferind pentru familiile de mai sus, dacã este posibil, cât de puţin din ceea ce vã prisoseşte. Pânã pe data de 19 decembrie, cine doreşte să ni se alăture este rugat să ne contacteze, pe mine sau pe colegii mei bloggerii. Puteţi telefona, puteţi scrie pe adresă cunoscutã sau puteţi lăsa mesaj în subsolul acestei postări. Vã mulţumesc!

Participă la proiectul social "Share-uim globuri cu suflet" colegii mei bloggerii: Ionuț Durbaca, Diana Elena Lupu, Florina Gabriela Pascariu, Ioana Dabija, Andreea Ignat, Costin Chirica, Gabriela Elena Mereuță, Bianca Ionel, Alexandra Ignat, Alexandra Alistar, Sorina Chirilă, Dragoș Bârgăoanu, Andreea Crețu, Matei Marian, Andrei Nistor,  Anda Elena Pintilie, Mihai-Alex Olteanu,  Simona Patras, Viorica PicincuRoxana Ichim, Dana Burlacu Visternicu, Diana Catanoaia, Alexandra Bohan, Isabela Nitica, Alexandru Taradaciuc, Adelina Bohan, Irina Butnaru, Andrei Chisanovici



luni, 12 decembrie 2016

Ajutoare mobile pentru fotografi

Ca multor alte nații, românilor le place sã câştige, sã fie învingãtori. Dar au gãsit o soluţie originalã foarte simplã şi pașnicã să facă asta. Nu luptã sã învingã ci, pur şi simplu... aleg sã se alãture învingãtorului. Alegi pe cel care crezi că va învinge. Nu contează dacă e rău, dacă nu știi nimic sau dacă ai informații proaste despre el. Bucuria este mare când, la final, ești  de partea celui care a câștigat. Iar mai apoi...  Aşa să fi rezistat românii de-a lungul istoriei !? Dar alegerile s-au terminat, gata cu glumele. Sã trecem la lucruri serioase.

Fãrã îndoialã trecerea la fotografia digitalã a însemnat un pas mare în evoluţia acestei frumoase arte vizuale. Lumea  biţilor a schimbat radical modul în care cei interesaţi percep şi învaţă sã obţină produsul final al pasiunii lor, fotografia.

Acum 50 de ani, aveai la îndemânã o simplã "fiţuică" (cunoscutã azi şi sub numele de "cheetsheet") unde vedeai cum să-ţi setezi aparatul funcţie de producătorul filmului (de obicei ORWO) şi de luminã, dar şi funcţie de distanţa faţă de subiect. Iar dacă aveai bani puteai achiziţiona şi un manual/ghid, ceva de genul acesta. Restul era experienţă (proprie sau a vreunui unchi priceput). La sfârşitul anilor '60, când am primit cadou primul meu "Smena 8" am avut ocazia să învãț fotografie în cadrul unui cerc specializat la Casa Pionierului (actualul Palat al Copiilor). Frumoase amintiri.

Astãzi instrumentele de învăţare ca şi cele ajutãtoare sunt cu totul altele, la dispoziția oricui dorește. Internetul sã trãiascã.
Vreau sã descriu pe scurt douã chestii faine pe care le-am gãsit pe net şi care pot fi utile fotografilor pasionaţi, începãtori şi profesionişti.

Photographer Free - aplicatii mobile - blogul FOTO-IDEEA
Photographer Free - aplicatii mobile
Prima este Photographer, o aplicaţie gratuită care poate fi bun instructor în multe situaţii şi este, în acelaşi timp, un simulator cu care poţi învăţa diverse "şmecherii (tricks)" pentru multe genuri de fotografie. Că lectura/joc, poate fi un companion plãcut şi pe parcursul cãlãtoriilor (aplicaţia este în limba englezã).

Ce îţi oferã aplicaţia, printre altele:
  • cum sã realizezi diverse genuri de fotografie (peste 50): Portrete (solo şi cupluri), fotografie de nuntã, curcubee, artificii, luna, etc ..
  • cum sã pozezi pentru a fotografia cupluri, bărbați și femei, grupuri, etc ..
  • tutorial pentru fotografie avansată
  • instrumente speciale (de ex: adâncimea de câmp, calculator DOF, calculator de expunere (EXP calculator), dimensiunea de imprimare calculator în funcție de dimensiunea fișierului, timelapse calculator, etc.
  • ai la dispoziţie un cititor de ştiri despre fotografii
  • posibilitatea de a  face şi salva note personale și multe altele.

Photographer - aplicatii mobile - calea lactee, artificii - blog FOTO-IDEEA
Cum să fotografiezi Calea Lactee, artificiile și altele

Una peste alta "Photographer" îţi poate fi de ajutor pentru a învăța să faci fotografii deosebite!


Cea de-a doua aplicaţie este "Photographer's Tools Free", o aplicaţie pentru dispozitive mobile, care oferă fotografilor câteva instrumente şi informaţii utile.

Photographer's Tools Free - aplicatii mobile - blog FOTO-IDEEA
Photographer's Tools Free - aplicatii mobile
Aceasta este versiunea gratuită a aplicaţiei "My Photo Assistant" disponibilã pe Android Magazin Play contra cost.

În douã cuvinte iatã ce oferã aplicaţia:
  • posibilitatea de a calcula distanța focalã și profunzimea de câmp - un instrument foarte util mai ales pentru pasionaţii de peisaj, care doresc o fotografie cât mai clarã.
  • timpul exact la locaţia unde te afli pentru rãsãrit/apus de soare şi rãsãrit/apus de lunã, astfel încât să poți fi punctual la întâlnirea cu fotografia bunã.
  • informații despre fazele lunii
  • afli ora de aur/oră albastrã, pe pãmânt la munte şi la mare. Pentru a gãsi cea mai bună lumină, acest instrument îți spune când trebuie sã ajungi la locație înainte sau după apusul soarelui pentru a avea fotografia perfectã.
  • se calculează ajustarea expunerii atunci când se utilizează diverse filtre ND.
  • instrument ce simuleazã "cardul gri (Grey Card)" pentru setarea balansului de alb personalizat. De asemenea, este util pentru setarea expunerii.

S-auzim numai de bine!


sâmbătă, 10 decembrie 2016

Layers Photography

În una din postãrile pe blogul personal, Eric Kim vorbeşte despre Layers Photography. Nu m-am dumirit la început despre ce e vorba şi asta pentru că fãceam confuzie cu aşa numita "layered photography"  bazată pe expunere multiplă. Am cercetat puţin şi am trecut şi pe lângã cunoscutele "layers" utilizate în editarea graficã non-distructivã (vezi tutorialele Photoshop).Niciuna nu era.
Eric numeşte "layers photography" - fotografia cu subiecte multiple dispuse în adâncime, în mai multe planuri. Iar genul de fotografie care se preteazã cel mai bine la o astfel de abordare este desigur fotografia de stradã.

Motivul pentru care ar trebui să încercați "fotografia în straturi/planuri" (traducere personalã) este, spune Eric Kim, acela de a trece la un nivel superior în fotografia ta de stradă. Poate fi o provocare distractivã sã creezi imagini mai complexe și mai interesante.

Eric este specialist în fotografiile cu un singur subiect şi îi plac fotografiile minimaliste, dar acum se aflã în Vietnam şi ar vrea sã prezinte mai fidel haosul de pe strãzi.

Cel mai simplu exemplu este fotografia cu 2 straturi : unul în plim plan şi unul în fundal.

Istambul-Layers Photography- Foto: Eric Kim - blog FOTO-IDEEA
Foto: Eric Kim ( prim plan-subiectul pricipal; plan secundar -subiect 2- băiatul care sare în apă)

Condiţia de bazã pentru a realiza o astfel de fotografie este sã te afli în proximitatea planurilor, aproape de subiecte.

Ideea este cã fiecare din subiecte în cele 2.3 sau n planuri deruleazã o acţiune şi drept urmare am 2,3 sau n povesti în fiecare din planurile fotografiei. De obicei stabileşti un element de bazã. Eric îl numeşte element-ancorã. De obicei, el se aflã în plan apropiat. Găseşti apoi un alt element în alt plan, care desfăşoară o altă acţiune. Dacă ai deja două planuri pe cel de-al treilea poţi sã-l aştepţi (sã-l vânezi).

Iatã douã exemple pe fotografiile mele personale.

Layers Photographz - 4 layers - blog FOTO-IDEEA
4 planuri (1- femeia aprinde lumânări 2-bărbatul ce-şi face selfie 3-femeia citeşte o rugăciune 4-femeia vorbeşte la telefon-
Eric susţine, pe bună dreptate, cã fotografia color se adapteazã mai bine la fotografia în straturi şi asta pentru că facilitează separarea mai uşoară a planurilor. Varianta alb-negru poate creea confuzie.
De asemenea, acest gen de fotografie cere realizarea de cadre numeroase. În timp subiectele se pot schimba în straturile/planurile fotografiei. Voi comenta putin pe seama fotografiei de mai jos.

Layers Photography - 6 straturi - Teatrul National Iasi - blog FOTO-IDEEA
Layers Photographz - 6 straturi (planuri) vezi comentariul mai jos
Vreau să descriu modul în care am gândit această fotografie. Prima dată l-am remarcat pe pictorul şi graficianul Marian Zancu (2) ce desena pe banca din stânga-prim plan. Mai apoi le-am remarcat pe cele două domnişoare (3, care fuma înfrigurată şi 4 ce scria concentrată) de pe partea stângă. Fiecare din ei era în plină acţiune şi mi-au oferit o imagine ce putea fi dată ca exemplu pentru tema noastră. Mai apoi am sesizat cele 2 perechi adult-copil ce se depărtau mergând spre clădirea Teatrului. Pe aleea din prim plan treceau diverse persoane şi am aşteptat până au apărut subiecte interesante (1-două femei în vârstă, care se plimbau). Nu îmi permiteam să aştept prea mult alt subiect-1 pentru că riscam să pierd subiectele 6 şi chiar pe 5, care se depărtaseră destul de mult.

În final a rezultat o fotografie în 6 straturi/planuri care descrie destul de bine atmosfera pe esplanada Teatrului Naţional din Iaşi într-o zi rece de decembrie.

Un exemplu bun pentru fotografia de stradã în straturi, spune Eric, este fotografia lui Alex Webb  un fotograf cunoscut de la Magnum Photos.






joi, 8 decembrie 2016

"Share-uim globuri cu suflet" (I)

Povesteam acum două luni de zile într-o postare despre faptul că am susţinut şi susţin, material şi cu sufletul, proiectele destinate educaţiei, în primul rând cele în care se regãsesc copii. Luaţi de valul comercial al schimbãrii, de graba de a avea cât mai mult şi în vitezã, dacã se poate, trecem prin viaţa uitând sã mai privim cerul şi pãmântul şi copacii şi iarba şi pãsãriile şi... oamenii, semenii noştri. Vorbind de fotografie spuneam cã privim fãrã să vedem. Se pare că afirmaţia  este valabilã şi în alte zone ale existenţei noastre banale. Dar fotografia îşi are rolul ei clar de a arhiva amintirile. De multe ori vedem realitatea de lângã noi doar în fotografii şi asta doar când lucrurile şi oamenii... nu mai sunt. Din pãcate !

Copii în PAPI (Punct Acces Public la Informaţii) - Costeşti  - Iaşi - blogul - FOTO-IDEEA
Copii în PAPI (Punct Acces Public la Informaţii) - Costeşti  - Iaşi
În urmã cu 5-6 ani derulam un proiect în comunităţile rurale numit "Economia Bazatã pe Cunoaştere". Lunã de lunã vizitam localităţi din judeţele Iaşi, Vaslui şi Botoşani. Am întâlnit multe cazuri de familii aflate în nevoie. Când venea iarna birourile din primarii erau pline ochi de dosare pentru ajutoare sociale. Zăpada acoperea şi părea să diminueze sărăcia. În unele zone drumurile erau înzãpezite sau distruse şi necirculabile. Dar copii mergeau totuşi la scoalã. Am cunoscut copii frumoşi şi isteţi care stãteau la coadã la punctul PAPI din comunã - (punct de acces public la informaţie), unde aveau acces la Internet. Şi nu pentru ca sã se joace! Vorbeau pe Skype cu părinţii din străinătate. Şi studiau şi învăţau lecţiile pentru a doua zi sau scriau pe blogurile personale. Da, aveau bloguri. Am spus atunci cã mulţi tineri, care ar putea sã schimbe ceva în ţara lor, se vor "pierde pe drum" sau vor gãsi drumul spre meleaguri strãine. Şi speram sã mã înşel.

Pe drum spre Sineşti Iaşi - blog - FOTO-IDEEA
Pe drum spre Sineşti - Iaşi


Vin sãrbãtorile de sfârşit de an şi am hotãrât sã mã alãtur colegilor mei bloggeri din filiala iaşi a Kooperativei 2.0. într-un proiect social pe care l-am botezat "Share-uim Globuri cu Suflet".


Obiectivul proiectului este să aducem bucuria Crăciunului în casele familiilor din proiectul Casa Share. Pe site-ul Casa Share puteţi afla mai multe detalii despre acest proiect frumos derulat în judeţul Iaşi. Pe scurt, Proiectul Casa Share a fost iniţiat de cãtre Bogdan Tanasã, un om inimos, care a ales ca în timpul liber să ofere ajutor celor aflaţi în nevoie. Iar pânã acum a construit 13 case pentru familiile aflate în necaz, care aveau nevoie de un acoperiș trainic deasupra capului.
Mai jos găsiți detalii despre familiile cãrora dorim sã le facem sãrbãtorile mai frumoase:
  • Familia 1 – Vlădeni – formată din 3 copii de 6 ani (băiat), 12 ani (băiat), 14 ani (băiat)  și 1 părinte
  • Familia 2 – Popricani – formată din 4 copii – 2 ani au gemenele (fete), 7 ani (fata), 9 ani (fata)  și 2 părinți
  • Familia 3 – Miroslava – formată din 3 copii – 5 ani(băiat), 8 ani (fată), 10 ani (băiat) și 2 părinți
  • Familia 4 – Moimesti/Popricani – formată din 5 copii – 2 ani (băiat); 4 ani (băiat); 12 ani (băiat); 15 ani (fată); 16 ani(fată) și 1 părinte
  • Familia 5 – Prisăcani – formată dintr-un băiat de 15 ani – fără părinți acasă
  • Familia 6 – Popricani – formată din 7 copii – cu vârste între 0-15 ani și 1 părinte
  • Familia 7 – Popricani – formată din 2 copii – 5 ani (fată); 7 ani (băiat)
  • Familia 8 – Tipilesti/Popricani – formată dintr-o bătrânică de 70 ani – Catinca
  • Familia 9 – Voineşti – formată din 4 copii – 7 ani (fată); 12 ani(fată); 14 ani (băiat); 17 ani (băiat)
  • Familia 10 – Popricani/Moineşti – formată din 5 copii – 5 ani (fată); 7 ani (fată); 12 ani (fată); 15 ani (fată); 14 ani (băiat)
  • Familia 11 – Medeleni/Golăieşti – formată din 3 copii – 5 ani (fată); 7 ani (fată); 16 ani (băiat).
Şi ei îl aşteaptă pe Moş Crăciun (sursa foto: Casa Share)
Şi ei îl aşteaptă pe Moş Crăciun (sursa foto: Casa Share)
Oameni cu suflet doresc sã ofere cadouri cu suflet celor aflaţi în nevoie. Ni s-a alãturat în demersul nostru un partener de nãdejde şi anume colectivul de la Carrefour Felicia din Iaşi. Carrefour Felicia ne va ajuta să împodobim câte un brăduț pentru fiecare familie dintre cele 11 şi sã le oferim pachete cu alimente necesare de sãrbãtori.

Carrefour Felicia - Iasi

Campania "Share-uim Globuri cu Suflet" a început de Sfântul Nicolae şi se va încheia cu câteva zile înainte de Crãciun pe data de 18 decembrie. În intervalul 19-22 decembrie vom merge să vizitãm fiecare familie, sã ducem cele necesare şi sã împodobim bradul.

Adresez celor care citesc blogul FOTO-IDEEA invitaţia de a se alãtura proiectului nostru oferind pentru familiile de mai sus, dacã este posibil, cât de puţin din ceea ce vã prisoseşte. Cine doreşte să ni se alăture este rugat să ne contacteze, pe mine sau pe colegii mei bloggerii din filiala Iaşi - Kooperativa2.0. (Puteţi lăsa mesaj în subsolul acestei postări.)

Sã nu uitãm spiritul creştin al Crãciunului! Este spiritul celor care oferã timp, grijă, dragoste și preocupare pentru a face bine altora. Pentru că sunt sigur cã acum, de sãrbãtori, suntem în stare nu numai sã privim în jurul nostru dar sã şi vedem.
Spiritul Crăciunului înseamnă nașterea în sufletele noastre a caracterului "Fiului Omului". Sã nu uitãm asta !
Voi reveni asupra proiectului nostru într-o postare viitoare.

marți, 6 decembrie 2016

Băile de la munte

Harghita Băi - vedere spre depresiune - blog FOTO+IDEEA
Harghita Băi - Vedere spre depresiune

Harghita Bãi se afla la o altitudine de 1250-1400 de metri pe creasta estică a masivului Harghita-Ciceu. Localitatea este situatã la o distantã de 21 km faţă de Miercurea Ciuc şi 42 de kilometri de Odorheiu Secuiesc. Beneficiind de anumite fenomene meteorologice specifice (efectul de bazin) iarna este aici lungã şi cu multã zãpadã. Zãpada ţine de obicei 4 luni şi atinge grosimi medii de 60-70 cm. Pârtiile sunt renumite pentru cei peste 80 de campioni naţionali care s-au antrenat aici.

Harghita Băi - partie de schi - blog FOTO+IDEEA
Harghita Băi - Una din pârtiile de schi din staţiune

Ceea ce atrage atenţia în Harghita Băi este relieful foarte divers pe o suprafaţă relativ mică de teren (câteva zeci de hectare). Trecerile sunt uneori surprinzătoare. Ajungi rapid de la o pârtie la alta. Urci, cobori... aluneci... foarte uşor.

Harghita Băi - partie de schi - blog FOTO-IDEEA
Harghita Băi - la capătul pârtiei de schi


Cândva Harghita Bãi era renumitã pentru trei lucruri: exploatarea mineralã de caolin, izvoarele de apã mineralã şi mofetele de aici. Mofetele sunt "emanaţii de hidrogen sulfurat care se degajã sub formã de gaz uscat şi bioxid de carbon". (definiţie extrasă dintr-un pliant de promovare al staţiunii)

Harghita Băi - zona cu mofete

Harghita Băi - partia de snowtubing - blog FOTO-IDEEA
Harghita Băi - la capătul pârtiei de snowtubing

Existã pârtii pentru schi coborâre, pentru schi fond şi biatlon, snowtubing şi sanie, patinoar şi alte amenajări pentru sporturi de iarnã. Sunt frecvente cursele de sãnii cu motor, competiţii cu atelaje canine şi sãnii trase de cai.


Se pot practica şi sporturi de varã ca de exemplu motocros şi ciclism montan, 

Parcul de aventură - Balu Park - blog FOTO-IDEEA
Parcul de aventură - Balu Park

Este de remarcat Parcul de aventurã Baloo (Balu). Aici existã opt trasee marcate cu diferite culori funcţie de dificultate. Copiii pot să-şi încerce abilităţile pe 2 trasee special amenajate. Existã şi un traseu pentru începãtori pe care toatã lumea trebuie sã-l parcurgã înainte de a trece la nivelele mai dificile. Existã şi un record în Parcul Balu şi anume tiroliana. Se spune cã are cel mai lung traseu de alunecare din Europa Centrală cu o lungime de aproape 1 Km (985 m).

Indiferent de anotimp este permis şi recomandat fotografiatul. Natura nealterată, localitatea, atmosfera şi numărul mare de turişti care practică sporturi de sezon oferă subiecte interesante, indiferent că eşti pasionat de portret, peisaj, instantanee sau documentare.

Am ilustrat postarea cu fotografii personale realizate în Harghita Bãi în luna februarie a anului 2014.

Harghita Băi - camping - blog FOTO-IDEEA
Harghita Băi - camping

Din loc în loc atrag atenţia elemente de arhitectură tradiţională secuiască

Harghita Băi - Poartă secuiască - blog FOTO-IDEEA
Harghita Băi - Poartă secuiască

Harghita Băi - pe pantele înzăpezite - blog FOTO-IDEEA
Harghita Băi - pe pantele înzăpezite

Un loc deosebit, mai puţin cunoscut care merită vizitat, încercat şi desigur... fotografiat.