Se afișează postările cu eticheta Liceul Internat. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Liceul Internat. Afișați toate postările

sâmbătă, 18 decembrie 2021

Fotografie în secolul XVII !?

Cãutam zilele trecute pe net informaţii despre tehnicile de iluminare în fotografia de portret şi am ajuns inevitabil la Rembrandt şi la iluminarea ce îi poartã numele. Gândurile m-au purtat mai apoi la cel care "m-a luminat" pentru prima datã în materie de desen, picturã şi alte ... arte. Era începutul anilor '70 când am început desenul în scoalã cu profesorul Radu Orac. Un om extraordinar, care dãdea mai tot timpul impresia că e cu capul în nori. Dar nu era. Era un om deosebit și multe generaţii de elevi ai Liceului Internat "Costache Negruzzi" din Iaşi îşi amintesc de el cu nostalgie şi plãcere. El ne-a vorbit pentru prima datã despre culoare, despre compoziţie, despre Grigorescu, despre Rembrandt, despre Vermeer şi Van Gogh. Amintiri frumoase despre lucruri frumoase...

Eram deja familiarizat cu aparatul de fotografiat şi îmi amintesc cã am fost impresionat de tablourile renumiților Rembrandt van Rijn şi Jan Vermeer. Chiar spuneam atunci cã tablourile lor au atât de multe detalii de parcã ar fi fotografii. Am achiziţionat mai apoi serii de mãrci poştale cu tablouri ale celor doi şi părerea am pãstrat-o pentru multã vreme. 

Mai târziu am aflat despre iluminarea de portret "tip Rembrandt" folositã în fotografie. Şi am aflat şi despre aşa zisele "ipoteze tehnologice" în ceea ce priveşte tablourile lui Jan Vermeer.

Jan Vermeer van Delft a trăit 43 de ani (1632-1675) şi în scurta sa viaţă a realizat doar 40 de tablouri. Mai multe detalii despre biografia sa puteţi gãsi AICI. Și tot AICI puteţi vedea 28 din lucrările sale. Majoritatea sunt realizate la interior, în studioul sãu din Delft.

Fata cu un cercel de perlă
Jan Vermeer - Fata cu un cercel de perlă

Femeie citind o scrisoare la fereastră
Jan Vermeer - Femeie citind o scrisoare la fereastră

"Femeie citind o scrisoare la fereastră", "Fata cu un cercel de perlă" sau "Lecţia de muzică" sunt câteva din cele mai cunoscute picturi ale lui Vermeer. Un film frumos despre tablourile sale puteţi vedea AICI


Lecţia de muzică
Jan Vermeer - Lecţia de muzică

Ceea ce este deosebit la tablourile olandezului este precizia detaliilor, armonia culorilor şi lumina "realã" ce dau viaţă şi forţă "fotografiilor" sale. De-a lungul anilor mulţi s-au întrecut să demonstreze că Jan Vermeer a folosit un "echipament de pictat" bazat pe principiul camerei obscure.  


Detalii "fotografiate" ale tapetului, greu de reprodus fără model


Interesant este experimentul inventatorului american Tim Jenison care a încercat să demonstreze că tablourile lui Vermeer ar fi putut fi realizate folosind un astfel de echipament. A fost realizat şi un film documentar (2013) intitulat Tim's Vermeer, nominalizat la numeroase premii, inclusiv la Oscar şi care prezintă toată povestea  experimentului lui Jenison. 




La fel de interesant este şi cursul profesorului Philip Steadman de la UCL Bartlett School of Environment, Energy and Resources din Londra care a scris o carte intitulată "Vermeer’s Camera" despre presupusele inovaţii tehnologice ale pictorului olandez. De fapt cartea a fost punctul de plecare pentru filmul documentar al lui Tim Jenison. Una din prelegerile profesorului o puteţi urmări în continuare



 
Foarte simpatice mi s-au părut ultimele 5 minute ale filmului în care aflăm câte ceva despre ipotezele bazate pe... Photoshop.

S-auzim numai de bine.


sursa fotografiilor: Wikipedia


sâmbătă, 10 aprilie 2021

Povestiri de autobuz

Stau în staţie de vreo douăzeci de minute. A început să picure din ce în ce mai des. În loc de gimnastică de dimineaţă, îmi sucesc des gâtul spre stânga, spre Rond. În sfârşit vine. E plin şi nu prea. Găsesc un loc printre cele patru de la coadă, şi stau cu spatele spre direcţia de mers. 

 


Mă aşez ca o cloşcă şi verific  fermoarele la buzunarele rucsacului. Apoi încep să îi observ pe cei din jurul meu. Mulţi  tineri, majoritatea cu nasul în telefon. Doi-trei derulează pagini pe Internet, câţiva tastează rapid pe mess, cu ambele mâini. Unul îşi potriveşte căştile în urechi şi caută “melodia preferată”. Stau câteva minute privindu-i pe toţi la un loc şi pe fiecare în parte. Trec vreo trei staţii şi încep să mă simt “vinovat” căci nu mă integrez. Scot şi eu telefonul. Nu prea am chef şi nu sunt genul de zapper în autobuz, dar…! Mă uit la starea vremii pentru astăzi, verific… umiditatea şi… pun telefonul înapoi în geantă.

 


 
 

Între timp, în spatele autobuzului, s-a cam aglomerat. Cam aşa e în fiecare dimineaţă, până pe la Blocuri Păcurari, unde coboară multă lume pentru Liceul  Internat şi pentru Universitate.  Şoferul frânează şi accelerează succesiv, de câteva ori. O domnişoară eliberează un loc şi aşteaptă să coboare. Abia se ţine de bară şi cu toate “smuncelile”, cu o mână, mai scrie câteva cuvinte într-un mesaj.


 


 

Într-adevăr, la următoarea staţie coboară un sfert de autobuz. Pe locurile din spate s-au aşezat trei tineri frumoşi, două fete şi un băiat care, desigur…, scot telefoanele.
Remarc un lucru comun la cei trei. Toţi  au "blugi rupţi". Şi domnişoara din stânga mea are un genunchi “sfâşiat”. Deh, e cool, e în trend.... Mă uit la blugii mei impecabili şi regret profund că am rugat-o pe nevastă-mea să-i calce. Când eram elev am frecat vreo trei ore, cu cărămidă, la o pereche de blugi polonezi. Finalul…!? Un petic de piele la unul din genunchi, cusut de maică-mea. 

 



Ne apropiem de staţia de la spital, dar eu cobor la următoarea, în Târgul Cucu. Maşina opreşte şi porneşte cu “smunceli”, de câteva ori, stăm la două semafoare, luăm o curbă la dreapta, ca la raliu şi, în final, cobor la staţia terminus.

 

 


 



 Sănătos, voios, voinic… Cu câteva minute mai bătrân. Mult mai bine informat, cu experienţe noi şi cu două subiecte “epuizate” printre amintiri: blugii evazaţi frecaţi cu cărămida şi telefonul fix de odinioarã.

Fotografiile fac parte dintr-o viitoare expozitie dorita si pe care o pregatesc de foarta multa vreme.

S-auzim numai de bine!

 

 

 

 

 

 

 

vineri, 19 martie 2021

Istoria fotografiatã a unui liceu

În ciclul “ Mă bucur că am fost/sunt contemporan cu ei” vreau să rememorez un eveniment sărbătorit în octombrie 1970. Un spectacol aniversar, ce a avut loc pe scena prestigiosului Teatru Naţional “Vasile Alecsandri”. Se împlineau 75 de ani de la înfiinţarea şcolii unde  învăţam, Liceul Internat “Costache Negruzzi” din Iaşi. 


Anuarul Liceului Internat - 1970

Povestea mea aminteşte aici trei oameni extraordinari , personalităţi care au făcut parte din istoria oraşului Iaşi. Eram în primii ani de şcoală şi făceam parte din corul Liceului Internat, condus de profesorul de muzică domnul Florin Bucescu..


 
 
Activităţile de pregătire a evenimentului s-au desfăşurat în sala de mese a Liceului. 


Şefa programului de pregătire, un fel de regizor tehnic, era o doamnă profesoară de limba romana mai în vârstă, de la secţia “Umană”. Era considerată foarte pretenţioasă, dar eu aş spune că avea o blândeţe “riguroasă". Se numea Lucia Adela Pop şi era presupusa eroină a romanului „Adela” al lui Garabet Ibrăileanu.      



"Adela"- G.Ibrãileanu - "...întâiul nostru roman de observaţie exclusiv sufletească"  (Nicolae Manolescu)


Cel care se ocupa de partea artistică, regizorul artistic, era domnul Florin Harbuz, membru fondator al Operei Naţionale Romane din Iaşi personalitate cu o activitate remarcabilă în cadrul instituţiei.

Dar cel de care eram cel mai legat şi care “mi-a dirijat” cultura muzicală, pentru o perioadă lungă de timp, chiar până în ultima clasă de liceu a fost inimosul profesor Florin Bucescu.



Pãrintele Profesor Florin Bucescu
 
 
Părintele profesor Bucescu s-a născut în mai 1936, în localitatea Broscăuții Noi, județul Storojineț din Bucovina de Nord – astăzi Ucraina. În anul 1967 era proaspăt absolvent al Conservatorului „George Enescu” din Iaşi. A iniţiat şi instruit noul cor al liceului. Cu ocazia evenimentului din 1970 a compus muzica pentru “Imnul Liceului”. A fost profesor la Liceul Internat până în anul 1991. De asemenea, a urmat studii de doctorat la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, obținând în 2002 titlul de doctor cu teza „Cântarea psaltică în manuscrisele moldovenești din secolul al XIX-lea”. În perioada 1990-1991, părintele Bucescu a fost lector universitar la Institutul Teologic din Iași, iar din 1995, conferențiar universitar la Universitatea de Arte din Iași. Din 1992 a fost membru al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor și a fost numit în 1997 preot suplinitor la Parohia „Naşterea Maicii Domnului” Talpalari – Iaşi. Părintele Florin Bucescu a fost profesor de limba română, istorie și muzică la Iaslovăț (Suceava), profesor de muzică la Liceul „Costache Negruzzi” din Iași, profesor de muzică vocală la Școala Normală „Vasile Lupu” din Iași și cadru didactic la Seminarul Teologic „Vasile cel Mare” din Iași (1995 - 2005). Totodată, a fost membru fondator al Arhivei de Folclor a Moldovei și Bucovinei. Ca semn de înaltă prețuire, părintele Florin Bucescu a primit în 2011, cea mai înaltă distincție a Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, „Crucea Moldavă”.

 

Cor elevi pe scena Teatrului National Iasi






luni, 18 ianuarie 2021

Octav Bãncilã şi fotografia

 De multe ori mergeam pe jos la şcoală (spre Liceul C. Negruzzi) şi trebuia să urc dealul spre aşa-numita zonă Manolescu. Pe stânga era şcoala Petre Poni, pe dreapta vechea Fabrica de Bere. După fabrica, pe dreapta era un bloc mic construit în anii '50, iar mai apoi o magherniţă sărăcăcioasă care, nu ştiu de ce, mă ducea mereu cu gândul la Bojdeuca lui Creangă. Casa aceea avea pe perete, lângă uşa de la intrare, o placă de marmură pe care era scris ceva important, dar pe care nu reuşeam să-l descifrez. Mai apoi am aflat că acolo a locuit, timp de 25 de ani, până în 1940, marele pictor Octav Băncilă. Avea în casă un atelier unde îşi invita adesea elevii de la Şcoala de belle arte. Picturile lui le-am asemãnat de multe ori cu fotografiile. Fotografii pe care mi-aş fi dorit eu însumi să le fac. A pictat acolo o serie de tablouri cunoscute. Una din picturile, care îmi place mult, este cea intitulata "Dimineaţa la sapă" (1915). Îmi apare ca o fotografie reuşită a zonei de sud a oraşului. În prim-plan cele două personaje centrale, iar în spatele lor... "târgul Ieşilor". Undeva în plan foarte îndepărtat mănăstirile Galata şi Cetăţuia, în dreapta fosta fabrica de ţigarete, în stânga silueta Mitropoliei. "Fotografia" aceasta m-a cucerit. “Bojdeuca” din povestea mea a dispărut de mult, Doar strada şi pasajul din apropiere păstrează numele Octav Băncilă… Iar peisajul ce apare în pictură (din spatele fostei case Băncilă spre mănăstiri) este obturat de câteva blocuri masive…

Bustul lui Octav Bãncilã din Parcul Copou

Octav Bãncilã - "Dimineaţa la sapă" (1915)

Casa lui Octav Bãncilã din Iasi, strada Pãcurari nr. 91

 

 

 

 

 

duminică, 27 mai 2018

Cel ce vorbeşte singur...

(un fel de continuare la postarea anterioară)


It doesn’t mean you’re crazy –- talking to yourself
"It doesn’t mean you’re crazy, talking to yourself... - Dacã vorbesti cu tine însuti, nu înseamnã cã esti nebun..."


Într-un articol pe net, citesc despre un studiu recent care concluzionează că gânditul cu voce tare te ajută să materializezi lucrurile/fenomenele la care te gândeşti. Oamenii care vorbesc singuri nu sunt nebuni. De fapt... sunt genii. Albert Einstein, de exemplu, vorbea deseori cu el însuşi...

Doi psihologi americani au făcut un experiment cu un grup de persoane. Aflate într-un supermarket acestea au fost rugate  să găsească o serie de articole (sticle suc, borcane cu dulceaţă, pâine, etc) fără să cunoască localizarea raioanelor corespunzătoare. În prima fază li s-a cerut  să nu vorbească deloc. În a II-a etapă subiecţii au repetat cu voce tare ce anume căutau. Experimentul a fost repetat de câteva ori. Concluziile psihologilor au fost că subiecţii au găsit cu mai mare uşurinţă lucrurile căutate atunci când au vorbit cu ei înşişi. Concluzia a fost că, astfel,  oamenii reuşesc să structureze şi să claseze în ordine priorităţile. Decizia finală devine astfel mult mai clară şi mai uşor de luat. .

Mai multe informaţii pe acest subiect poţi afla AICI -  sau  AICI -

Singuratate - Maxima - Hermann Hesse
„Fiecare corp este singur. Sufletul, niciodată.” — Hermann Hesse


Articolul de mai sus mi-a adus aminte o povestioară din vremea când eram elev la Liceul Internat "Costache Negruzzi" din Iaşi. Eram prin anii 1975-1976 şi întâmplarea a povestit-o chiar de cel care a trăit-o...

După ce termină orele de clasă, profesorul iese pe poarta şcolii şi coboară alene Dealul Copoului. Face câţiva paşi şi vede în faţa lui un omuleţ în vârstă îmbrăcat în blugi, cămaşă în carouri şi vestă de piele. Dădea din mâini, boscorodea ceva în barba albă şi clătina uneori din cap. Pentru câteva minute profesorul merge în urma bătrânului  urmărindu-i mişcările dezordonate şi încercând să înţeleagă ceva din monologul pe care acesta îl susţinea. După câteva zeci de metri, pe la Casa Armatei hotărăşte să-l depăşească şi apropiindu-se de urechea stângă a bărbatului îl întreabă mucalit:
- Ce faci moşule, vorbeşti singur?
Fără să se arate surprins, bătrânul se uita şugubăţ la domn' profesor şi răspunde sacadat:
- În loc să stau de vorbă... cu un prost ca tine..., mai bine... vorbesc cu un deştept... ca mine.
Şocat de răspunsul acid şi de reacţia neaşteptată a interlocutorului său de ocazie, profesorul trece în viteză mai departe şi mormăie peste umăr:
- Bine-bine, dă-i înainte...!


Misiune in viata - Maxima - Hermann Hesse
„Fiecare om are misiunea sa în viaţă, iar ea nu este întotdeauna cea pe care el şi-ar fi dorit-o.” — Hermann Hesse


Şi comentez concluzia de mai sus. La acea vreme, oamenii care vorbeau singuri erau consideraţi... nebuni. Şi în niciun caz... genii. Într-o altă accepţiune, cea a lui  Thomas Alva Edison  ”Geniul este 1% inspirație şi 99% transpirație”. Şi până a deveni un fotograf bun e nevoie de multă-multă munca. Astăzi toată lumea face fotografii şi, surprinzător pentru unii, poţi face fotografii bune şi cu un telefon mobil. Dar eu spun că este important să vrei să faci o fotografie bună pentru că ai gândit de la început un cadru anume şi ai fost convins că vei face o fotografie bună. Şi ţi-a ieşit. Chiar dacă nu ai repetat-o cu voce tare. Dar ai avut un proiect fotografic bun, te-ai concentrat asupra lui şi l-ai finalizat cu succes.

"Singuratatea este cea mai profunda realitate a naturii umane. Omul este singura fiinta care stie ca e singur." - Octavio Paz


 Lucrurile par relativ simple. Înveţi regulile - Exersezi mult - Gândeşti altfel -  Încalci regulile (uneori) - Repeţi mult - Experimentezi (uneori) - Finalizezi (de fiecare dată)

Şi ai în vedere un adevăr nu totdeauna cunoscut/recunoscut : aparatul tău de. fotografiat nu are nimic de-a face cu "calitatea" fotografiei tale.

Perfectiune - Maxima - Hermann Hesse
„Unii se cred perfecţi doar pentru că sunt mai puţin exigenţi cu ei înşişi.” — Hermann Hesse


Nu spune nimeni să foloseşti doar o cameră obscură pentru a face fotografii, dar investiţiile în tehnică nu înlocuiesc investiţiile în cunoştinţe şi exerciţiu. Şi mai ales, învaţă să vezi altfel şi să gândeşti altfel.

Să auzim numai de bine.




sâmbătă, 20 mai 2017

Invitaţie la Sibiu

Citesc, la începutul lunii, un comunicat de presă al organizatorilor Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu în anul 2017

Sibiu - Piața Mare - blog FOTO-IDEEA
Sibiu - Piața Mare


"Teatrul de Stat din Letonia, The New Riga Theatre, prezintă la FITS 2017 'BRODSKY/BARYSHNIKOV', un one-man-show în regia lui Alvis Hermanis. Spectacolul din acest an este bazat pe poemele laureatului la premiile Nobel, Joseph Brodsky, interpretate de Mikhail Baryshnikov, cunoscutul dansator, coregraf și actor american..."

Sibiu - Biserica Evanghelicã - blog FOTO-IDEEA
Sibiu - Biserica Evanghelicã


Şi mai aflu că va ajunge la Sibiu cunoscutul artist Robert Wilson, unul dintre cei mai importanți reprezentanți ai teatrului de avangardã. Şi mai citesc despre cunoscutul Valeri Fokin şi despre alte nume sonore ale artei spectacolelor internaţionale...

Sibiu - Piața Mare - Turnul Sfatului - blog FOTO-IDEEA
Sibiu - Piața Mare - Turnul Sfatului



Istoria Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS) o puteţi citi AICI  şi trebuie să spun cu mândrie ca iniţiatorul şi "sufletul" acestui eveniment artistic deosebit este Constantin Chiriac, absolvent al Liceului Internat "Costache Negruzzi" din Iaşi (vezi AICI).

Sibiu - Spectacol pe scena din Piața Mare - blog FOTO-IDEEA
Sibiu - Spectacol pe scena din Piața Mare


FITS-ul a devenit de la an la an tot mai renumit şi odată cu declararea oraşului Sibiu drept Capitalã Culturalã Europeanã, în 2007, notorietatea evenimentului a depăşit toate aşteptările. Festivalul reprezintă o îmbinare perfectă între teatru, dans, circ, film, carte, conferințe, expoziții, performance şi muzică.

Sibiu - Teatrul Național "Radu Stanca"


"Devenită aproape tradiție de câțiva ani, știrea că Festivalul începe cu toate biletele vândute nu mai miră pe nimeni, la fel și faptul că locurile de cazare din oraș sunt, de asemenea, vândute în totalitate, mult înaintea primei zile de Festival." Asta înseamnã atragere de capital, investiţii în infrastructura turisticã şi în culturã, fonduri guvernamentale şi europene, notorietate s.a.m.d.

Sibiu - Spectacol de searã pe scena din Piața Mare - blog FOTO-IDEEA
Sibiu - Spectacol de searã pe scena din Piața Mare


Despre oraşul Sibiu afli mereu lucruri frumoase. Fotografia este la ea acasă prin şcoala de fotografie locală (vezi AICI). Iar Sibiul este un oraş "fotogenic". Şi proiectele fotografice sunt de luat în seamă având în vedere teme diverse (culturală, arhitectonică, medievala, etc.)

"Calfele cãlãtoare" - Transfer european anual de cultură la Sibiu - blog FOTO-IDEEA
"Calfele cãlãtoare" - Transfer european anual de cultură la Sibiu


Am ales câteva fotografii personale realizate în Sibiu în ultimii ani.

Sibiu - Turnul Dulgherilor - blog FOTO-IDEEA
Turnul Dulgherilor


Merită să vizitezi Sibiul în oricare perioadă a anului, dar sugestia  mea  este să încercaţi să ajungeţi aici pe perioada verii sau în perioada sărbătorilor de sfârşit de an când se desfăşoară "Târgul de Crăciun". Dar, atenţie la... cazare!

Sibiu - Turnul Olarilor - blog FOTO-IDDEA
Turnul Olarilor

Sibiu - Cãlãtor pe strãzile cetãţii medievale - blog FOTO-IDEEA
Cãlãtor pe strãzile cetãţii medievale

Vedere spre "Podul minciunilor" - blog FOTO-IDEEA
Vedere spre "Podul minciunilor"

Cu toatã inima vã îndemn sã vizitaţi Sibiul. Nu veţi regreta.

Să auzim numai de bine.



duminică, 13 noiembrie 2016

Orologiile Iaşului

Dupã cum spuneam într-o postare anterioarã, oamenilor le plac lucrurile vechi, eventual uitate de istorie. Poate, pentru ineditul pe care îl aduc în viaţa noastrã. Poate, pentru energia pozitivã pe care o poartã amintirile unor astfel de lucruri. Poate, pentru cã sunt nostalgici.
Am gãsit pe facebook pagin unui pasionat de cultura şi istoria oraşului Iaşi, Corneliu Coman. Este vorba de pagina Monumente abandonate. Autorul a fãcut o cercetare destul de serioasã, a fotografiat ceasurile şi mecanismele, a încercat sã adune informaţii. A intrat în contact cu persoanele care le-au întreţinut/le întreţin sau care au informaţii cu privire la ceasurile Iaşului.

Uliţa Mare -Turnul cu ceas de la Mănăstirea Trei Ierarhi
Uliţa Mare -Turnul cu ceas de la Mănăstirea Trei Ierarhi (sec. XVII)
Trebuie menţionat cã în Iaşi a apărut primul turn cu orologiu din Ţările Române. Este vorba de ceasul din turnul Mãnãstirii "Trei Ierarhi". Ceasul avea 8 clopote şi este amintit pentru prima dată la 1640, în scrierile lui Achacy Taszycki, secretarul unei solii poloneze spre Istanbul, aflat în trecere prin Iaşi.

FOTO-IDEEA: Un proiect fotografic despre ceasurile vechi ale orasului mi se pare deosebit de interesant, mai ales dacã ai acces la fiecare ceas în parte, ai cum să te documentezi şi poţi să le fotografiezi. Fiecare ceas are povestea lui sau are povesti asociate perioadei în care a existat/a funcţionat. Pentru că unele din ele nu mai funcţionează

Iatã în continuare câteva exemple. Şi voi aminti aici nu de poveştile cunoscute ci de cele mai puţin cunoscute.

1. Ceasul de la Palatul Culturii - carillonul


  • ceasul din turnul Palatului Culturii a fost instalat în anul 1925
  • iniţial ceasul a fost ceas-mamã pentru cele 8 ceasuri existente în sãlile Palatului de Justiţie, care îşi avea sediul în clãdire la acea vreme.
  • în turnul ceasului existã un spaţiu generos unde, în afarã de mecanismul ceasului, se aflã urme ale trecerii Armatei Roşii  prin oraş, la sfârşitul celui de-al II-lea rãzboi mondial (o semnãturã a unui soldat sovietic). În turn se doreşte înfiinţarea unui «Muzeu al Timpului», conform declaraţiilor celui care se ocupã de buna funcţionare a carillonului, restauratorul Ion Cristea.

2. Ceasul de la Sfântul Spiridon

Turnul cu ceas de la Sf. Spiridon
Turnul cu ceas de la Sf. Spiridon
  • ceasul are patru cadrane şi a fost adus de la Paris în anul 1843. În acel an erau aplicate hotărârile Regulamentului Organic, care prevedea ca în fiecare oraş din Moldova sã existe un ceas pentru orientare, pe clãdirile înalte, în special în turnurile bisericilor.
  • existã informaţii cã ar fi existat un orologiu în turnul de la Sf. Spiridon, încã din anul 1802.
  • la baza turnului se află cele doua cișmele cu inscripții în limbile turcă, greacă și română, care atestă faptul că în anul 1765, în timpul domniei lui Grigore Alexandru Ghica al III-lea (ucis de turci în anul 1777), a fost adusă apa în oraș prin olane de lut ars


3. Ceasul de la Biserica Bãrboi

Turnul-clopotniţă cu ceas - Biserica Barboi
Turnul-clopotniţă cu ceas - Biserica Barboi

Ceasul - Biserica Barboi
Ceasul - Biserica Barboi

  • turnul cu patru nivele are înălţimea de 42 de metri. Primul nivel este şi locul prin care se intră în ansamblul mănăstirii. Nivelul doi şi trei al turnului adăpostesc clopotele iar al patrulea ceasul 
  • se pare că ceasul a fost montat în anul 1841, anul ridicării bisericii, deşi turnul-clopotniţă a fost construit în anul 1729 şi unii cercetãtori afirmã cã acesta ar fi şi anul apariţiei ceasului din turn.


4. Ceasul de la Mitropolie

Ceasul de la Mitropolie
Ceasul de la Mitropolie
 
Ceas Mitropolie (reflexie)
Ceas Mitropolie (reflexie)

  • este amintit pentru prima datã în anul 1883
  • se pare că ceasul de la Mitropolie juca şi rolul de ceas oficial al oraşului
  • conform celor spuse de Corneliu Coman cel mai vechi clopot vãzut în turnurile de la Mitropolie dateazã din 1821. Mecanismul seamnă cu cel al ceasului de la Catedrala Notre Dame din Paris

5. Ceasul de la liceul Internat "Costache Negruzzi"

Liceul Internat "Costache Negruzzi" - Iaşi
Liceul Internat "Costache Negruzzi" - Iaşi (astăzi)
Nu pot sã nu amintesc în aceastã postare de ceasul de la liceul meu de suflet, unde am învăţat şi unde m-am
format ca om, Liceul "Costache Negruzzi". Într-o fotografie veche nedatatã, apare un ceas pe faţada Liceului Internat "Costache Negruzzi". Fotografia pare a fi apãrut înainte de anul 1948 anul în care liceul şi-a pierdut numele de Liceul Internat.

Ceasul de la Liceul Internat (înainte de 1948) + detaliu

Ceasul de la Liceul Internat într-o imagine veche (înainte de 1948) + detaliu

Cert este cã ceasul a existat şi asta pânã în 4 martie anul 1977, când la cutremur, ceasul s-a prăbuşit de sus, distrugând cu zgomot asurzitor treptele din fata liceului. Şi asta cu câteva clipe înainte ca elevii aflaţi în internatul şcolii sã iasã înspăimântaţi afarã. Iar de atunci se pare cã ceasul nu a mai apãrut !

Mai existã ceasuri în Iaşi la Biserica Lipoveneascã, la Universitatea "Al.I.Cuza" (sistem mecanic de armare), la Hotel Grand Traian şi la Biserica Armeneascã, ultimele douã fiind orologii electronice fãrã clopot. Fiecare cu povestea lui, mai nouã sau mai veche.
Aşa cum spuneam, o expoziţie care sã ilustreze poveştile despre şi de lângã orologiile Iaşului meritã realizatã. De ce nu, chiar şi câte o expoziţie pentru fiecare ceas în parte!

Ceas Grand Hotel Traian
Ceas Grand Hotel Traian