Povestea de lângã fotografie (II)

"Men at lunch" sau "Lunch atop a Skyscraper,"(Sursa foto: AICI)

New York City, toamna anului 1932. Statele Unite se aflau în cea mai grea perioadã a Marii Crize Economice. Oraşul era asaltat de mii de imigranți italieni, irlandezi și evrei care aveau sã genereze o expansiune urbană fără precedent. Era o toamnã fierbinte, iar noii veniţi angajaţi pentru salarii de nimic îşi  riscau viața construind zeci de zgârie-nori pe străzile din Manhattan. Aşa începe povestea unei fotografii renumite realizate la etajul 69 al vestitei clădiri Rockefeller.  

Men at lunch - vedere din spate (Sursa foto: AICI)

"Men at Lunch" sau "Prânz deasupra unui zgârie-nori" este numele imaginii iconice realizate în timpul construcției Centrului Rockefeller din New York. Imaginea înfăţişează unsprezece muncitori, aflaţi în pauză de prânz, înşiraţi de-a lungul unei grinzi de oțel, aflate la etajul 69 al construcţiei. Picioarele le atârna deasupra clădirilor Manhattan-ului , iar Central Park şi orizontul se zăresc undeva departe în spatele lor. Timp de 80 de ani, identitatea celor unsprezece bărbați și a fotografului care a imortalizat scena a rămas un mister, iar poveștile lor au rămas ascunse de timp, fiind puse în evidenţă doar de faima imaginii în sine. Dar, la începutul secolului 21, o parte din povestea fotografiei a început să iasă la lumină.

Pe baza acestora a fost realizat un film documentar în anul 2012. Au fost identificaţi doi muncitori irlandezi prezenţi în grupul de muncitori aflaţi pe grindă.Mai apoi au fost recunoscuţi alţii şi a fost luată legătura cu urmaşii acestora. Şi încet-încet s-a ţesut istoria. Fotografia este impresionantă şi condiţiile în care lucrau oamenii şi pericolele la care erau expuşi sunt revelate privitorului.

Filmul documentar (57 de minute) poate fi vizionat mai jos:

Ideea unui proiect care să documenteze construcţia unor clădiri renumite este interesantă şi poate deveni peste timp o acţiune de referinţă pentru un fotograf/fotojurnalist.

În cazul de fata autorul nu a fost identificat şi poate că anonimatul acestuia face povestea şi mai interesantă. Nu ştiu în ce măsură o astfel de acţiune este avută în vedere de cei care gestionează o construcţie, dar am văzut câte ceva asemãnãtor în incinta Complexului Palas de la Iaşi. Fotografii vechi înainte de construcţie,

dar şi în timpul construcţiei. Am ataşat 2 fotografii din arhiva personală din timpul construirii Palasului din Iaşi. Dacă nu mă înşel la Iaşi au lucrat muncitori chinezi(!).

Construirea Complexului Palas Iasi

Construirea Complexului Palas Iasi (în spate se vede clãdirea Palatului Culturii)

Şi uite aşa, spunând povestea unor anonimi, "Prânz deasupra unui zgârie-nori" a rămas simbolul miilor de imigranţi care au construit zgârie-norii New York-ul în perioada  Crizei economice din anii '30 ai secolului 20.

Despre alte fotografii aşa-zis iconice în alte viitoare postări. Până atunci să auzim numai de bine.

Pentru cei interesati: Episodul (I) - Povestea de lângã fotografie

Filme despre fotografi

Am văzut zilele trecute un film documentar interesant realizat în 2014. Filmul se numeşte "Călugărul cu camera foto"  (Monk with a Camera) şi este povestea reală a unui european devenit călugăr tibetan.

Nicholas Vreeland (Fotografie aflată sub licenţa Wikimedia Commons).

Eroul principal, Nicholas (Nicky) Vreeland, născut în Elveţia, este nepotul cunoscutei editoare a revistei Vogue, Diana Vreeland. Nicholas a învăţat tainele fotografiei de la unul din fotografii renumiţi ai secolului XX, americanul Irving Penn. La un moment dat a părăsit viaţa lumească plină de privilegii pentru a deveni călugăr budist tibetan.  Viața sa s-a schimbat drastic când a întâlnit un maestru tibetan renumit, unul dintre profesorii lui Dalai Lama. Curând după aceea, a renunțat la viața sa plină de farmec pentru a trăi într-o mănăstire din India, unde a studiat budismul timp de paisprezece ani.

Printr-o întorsătură ironică a soartei, Nicholas a revenit la fotografie pentru a-i ajuta pe colegii săi călugări să-și reconstruiască mănăstirea. Recent, Dalai Lama la desemnat pe Nicholas ca stareț al mănăstirii. El devine astfel primul occidental în istoria budistă tibetană, care ajunge într-o astfel de poziţie înaltă, foarte apreciată.

Astăzi Vreeland își petrece jumătate din timp în Mănăstirea Rato din India, iar cealaltă jumătate în Statele Unite, unde este directorul Centrului Tibetan Kunkhyab Thardo Ling, cel mai vechi centru budist tibetan din New York.

Trailer-ul oficial al filmului "Monk with a Camera" poate fi văzut AICI

O expoziție itinerantã cu douăzeci de fotografii ale lui Vreeland a călătorit în douăsprezece orașe din întreaga lume și a strâns fonduri pentru a permite reconstruirea mănăstirii Rato din India unde Nicky este astăzi stareţ.

Fotografii ale călugărului-fotograf pot fi admirate pe website-ul său personal aflat AICI .

De asemenea există un website al Fundaţiei Rato unde sunt prezentate detalii despre expoziţie şi modalităţile prin care se pot face donaţii.

Tot acum vreau să amintesc despre un alt film documentar interesant pe care îl recomand pasionaţilor de fotografie şi nu numai lor. Este vorba de filmul "Smash His Camera" (Distrugeţi-i aparatul). Este un film documentar frumos care îl are ca erou pe Ron Gallela supranumit şi "Regele paparazzilor". Gallela este cunoscut prin colecţia impresionantã de fotografii ale celor mai cunoscute personalităţi şi vedete din lumea muzicii şi a filmului, din a II-a parte a sec XX, dar mai ales pentru obsesia sa pentru Jacqueline Kennedy Onassis, fosta soţie a preşedintelui american J.F. Kennedy.

Afisul filmului

Îţi recomand cu căldură să cauţi şi să vezi aceste două filme documentare despre fotografi. Vei avea o imagine foto-filmată a istoriei noastre contemporane. Iar dacã vrei sã schimbi lumea în care trãieşti cu fotografia ta vei afla care sunt calitãţile şi abilitãţile de care ai nevoie. 

Să auzim numai de bine.

Despre maeștri cu respect

Voi deschide astãzi un serial pe care l-am botezat "Fotografi care îmi plac". Nu vor exista clasamente ci doar pãreri personale, fãrã clasificãri. Totodatã vã voi spune mãcar unul din lucrurile care îmi plac, dar și unul cu care nu sunt total de acord în relatie cu fotograful respectiv

Iatã o primã selecție cu maeștri fotografi pe care mi-ar fi plăcut să-i cunosc în această viață.

• A. Henri Cartier-Bresson

În 1927 H.C-B a absolvit o şcoală de artă. În 1928-1929 maestrul studiază arta şi literatura la Universitatea din Cambridge, iar la sfârşitul ultimului an începe să fotografieze. Aşa cum spuneam într-o postare anterioară este considerat părintele fotojurnalismului.

Ce îmi place la H.C-B !?

A fotografiat mult în alb şi negru (cu excepţia unui fotoreportaj în China - 1954). A fost interesat şi a fotografiat doar instantanee şi nu l-a pasionat fotografia "aranjată". El spunea: pentru a face o fotografie bună, fotograful trebuie să se implice în povestea pe care o vede prin obiectiv. Şi să fie pregătit pentru asta. Asta necesită concentrare, o disciplină a minții, sensibilitate și un "bun simţ" al geometriei“

Cu ce nu sunt total de acord la H.C-B!?

H.C-B considera că nu poţi spune o poveste într-o singură imagine. Ai nevoie de o serie de imagini pentru a nara ceva. Este vorba, de fapt, de o succesiune de "momente decisive" cum le numeşte el.

Henri Cartier-Bresson - Hyeres (1932) (sursa: iconicphotos)

Fotografia de mai sus are o poveste amuzantã în spate, dar voi reveni cu ea într-o postare viitoare.

• B. Jay Maisel 

Jay Maisel a devenit fotograf în 1954 după ce a studiat pictură şi design-ul la Institutul Cooper şi Universitatea Yale.

Ce îmi place la J.M. !?

În fotografiile lui J.M. nu se transmit doar mesaje/informaţii. Fotografiile sale pun şi întrebări. Provocarea spune J.M. este ca privitorul, uitându-se la fotografiile tale să vrea mai mult. Dacă privitorul crează o poveste pe baza imaginii din faţa sa atunci, probabil, ai realizat o fotografie bună 

Cu ce nu sunt total de acord J.M.!?

Toate fotografiile lui J.M. sunt color şi cred cã, o părere personală, unele din ele ar fi aşa faine în alb şi negru ! ☺

Jay Maisel - Hot_cabbie (sursa:studio-Jay Maisel)

• C. Fan Ho

Fan Ho s-a născut în Shanghai, dar a trăit şi a creat în majoritatea vieţii în Hong Kong. A început să fotografieze în 1951. A realizat mai bine de 20 de filme în calitate de regizor şi actor. De-a lungul vieţii a câştigat nu mai puţin de 280 de premii la diverse competiţii şi expoziţii internaţionale de fotografie.

Ce îmi place la F.H. !?

Îmi place modul în către îşi "gândeşte" fotografiile. Iatã un exemplu concret despre modul în care Fan Ho a realizat unele din fotografiile sale. Imaginea se numeşte "As Evening Hurries By"(Când seara se grăbeşte) şi este realizată în 1954. Iatã cum comenteazã autorul modul cum a conceput aceastã imagine: "... Am fãcut-o în  cartierul de vest al Hong Kong-ului. Studiam literatura chineză la momentul respectiv. Am citit un poem care m-a impresionat foarte puternic. Am vrut să găsesc un loc în care sã fiu dominat de acelaşi sentiment pe care l-am avut când am citit versurile. Starea de spirit, atmosfera și personajul principal - toate trebuiau sã exprime aceeași emoție ca și poezia. Odată ce am găsit locația, m-am dus acolo timp de mai multe zile. cărucioare triciclu și oameni care mergeau pe jos acasă; tăcerea urmată de zgomotul valurilor care se spãrgeau de falezã; iluminatul care era scăzut... pentru mine momentul decisiv a fost pur și simplu uimitor. Imaginea încă mă bântuie şi astăzi chiar dacã am fãcut fotografia cu o jumătate de secol în urmă."

Fãrã comentarii

Fan Ho - As Evening Hurries By  (1954) (sursa: hongwrong)

Cu ce nu sunt total de acord la F.H.!?

Când a fost întrebat care a fost cel mai nefericit moment în viaţa sa Fan Ho a rãspuns "Nici unul! Nu am avut momente din acestea. Toate au fost fericite. Sunt amintirile mele." Cum poţi sã fii atât de pozitiv!? Cum sã spui cã nu ai avut momente rele în viaţa ta!? Glumesc desigur. Este o filozofie de viaţă tipic chinezã, ce nu ne caracterizeazã pe noi europenii. Noi suntem atât de preocupaţi de existenţa noastrã de mâine, încât uitãm sã ne bucurãm de viaţă astãzi.


Să auzim numai de bine!

Asocieri trãsnite si manipulare

Am revãzut acum câteva zile pe net o imagine mai aparte. Este o imagine care m-a marcat, copil fiind, atunci când am vãzut-o proiectată pe un ecran mare de cinematograf. Era vorba de cunoscută Statuie a Libertăţii de la intrarea în portul New York, aflatã într-o poziţie nefireascã. Imaginea face parte dintre ultimele secvenţe ale unei cunoscute ecranizãri SF. (Planet of the Apes, 1968)  

Ultima scenã din filmul "Planeta maimuțelor (Planet of Apes, 1968)"

Ştiai că în perioada în care se spune cã Dragoş Vodã a descãlecat în Moldova, veneţianul Marco Polo, aflat în închisoare, dicta povesti din călătoriile sale în Orientul Îndepărtat. Şi ne-au rămas astfel descrierile a tot felul de invenţii şi ciudăţenii chinezeşti.

Iași - începutul secolului 21

Însă perioada "descãlecatului în Moldova" nu este certã şi variazã de la sursã la sursã. Letopisețul de la Bistrița menționează anul 1359. Grigore Ureche scrie 1299. Miron Costin amintește în poema polonă de anul 1304, iar cronica putneană face referire la anul 1342.  (vezi AICI).  Dar şi călătoriile lui Marco Polo sunt puse la îndoială. Există contestatari care spun că veneţianul nu a fost în China pentru că nu aminteşte nimic de Zidul Chinezesc şi nici de tipar, care era foarte cunoscut în acea vreme. Alţii sugerează că Marco cel călător şi însoţitorii săi au trăit şi au călătorit douăzeci de ani în jurul Mãrii Negre. Iar cârcotași și neîncrezători există încă.

Iași - începutul secolului 21 - ora de dans medieval

Și nu mă opresc...!
Știai că Leonardo da Vinci a trăit în perioada domniei lui Ştefan cel Mare !? Şi în timp ce genialul Leonardo cugeta la helicoptere şi îşi pregătea şevaletul pentru a picta "La Gioconda", mãritul Ştefan Voda cugeta cum să-şi regleze relaţiile cu Imperiul Otoman şi sã dea ultima sa bătălie cu polonii, la Codrii Cosminului !?

Iași - începutul secolului 21

În perioada medievală lucrurile sunt oarecum lămurite. Pe măsură ce ne apropiem de zilele noastre, informaţiile se înmulţesc şi succesiunea evenimentelor "pare" din ce în ce mai clară. Şi totuşi speculez puţin și eu şi întreb: dacă într-unul din tablourile votive ale lui Ştefan cel Mare ar apare un helicopter <Leonardo> alături de domnitor, ai avea ceva de comentat !?

O idee trãsnitã !? Nu chiar. ( fotografie manipulatã - C©nstantin)

Astăzi filmul și fotografia sunt printre cele mai utilizate instrumente de informare. Fotografia este la discreţia tuturor şi se fac milioane de fotografii în fiecare orã. Multe milioane sunt publice şi capteazã atenţia în mass-media, social-media şi... aiurea-media! Ce facem!? Ce privim, ce "vedem", ce înţelegem !?

Iași - începutul secolului 21 (cine în cine mai trage cu arcul!?)

Și pentru a rămâne în perioada medievalã am exemplificat aceastã postare, prin câteva fotografii personale pe aceeași temă. 

Dar atunci când priveşti fotografiile, te rog iubite privitorule să te gândeşti şi să faci un exerciţiu de imaginaţie. Să îţi imaginezi cum ai reacţiona dacă ai adormi şi te-ai trezi peste un număr de ani, fără a avea informaţii suplimentare, în faţa unor astfel de fotografii făcute (ţi se va spune totuși) la începutul secolului 21 !? ☺

Iași - începutul secolului 21  - o luptã adevãratã. Evident nu. Dar... !?

Cred în ideea că fotografia trebuie să transmită ceva, un semnal sau un mesaj. Să ne facă să gândim, să ne stârnească imaginaţia, să simţimm subiectul... Dar pentru asta sunt necesare câteva lucruri, relativ simple: educaţie, experienţă și o rezonanțã (cât de micã) fotograf/privitor (asta deoarece gândesc totul în termeni de energie și vibrație, cum spuneam nu de mult!) 

Iași - începutul secolului 21. Pentru cine au pregãtit cavalerii funia !?

Sã auzim numai de bine. 

    

Un hectar de... foto-povestiri ieşene (I)

Teatrul National "Vasile Alecsandri" Iasi

Am stat puţin să mă gândesc dacă e bun titlul său nu !? Acum ce să zic!? Cã o fi vorba de un hectar sau două nu mai are importanţă. Dar vreau să mă refer la o zonă a Iaşului care concentrează o "firimiturã" din cultura lumii. Nu exagerez. Această zonă este legată într-un fel sau altul de multe locuri ale lumii, renumite pentru conexiunile strânse cu teatrul, opera, arta spectacolului, arhitecturã sau literatură. Este zona cuprinsã între strãzile: Cuza Vodã, I.C. Brãtianu, Agatha Bârsescu, Matei Millo si Mãnãstirea Dancu, zona în care se aflã clãdirea Teatrului National si parcul ce îl înconjoarã.

FOTO-IDEEA: Un foto-proiect complet care să pună în valoare oraşul Iaşi prin locurile sale, pline de istorie a culturii romaneşti şi universale

Actuala clãdire a Teatrului Naţional din Iaşi datează din anul 1896, ea fiind construită în (atenţie!) doi ani de zile. Planurile clădirii aparţin celebrilor arhitecţi vienezi Fellner şi Helmer, ce au proiectat construcţii similare în Viena, Praga, Odessa, Budapesta, Berlin, Zürich si.alte orase europene.

Cortina de la Teatrul National "Vasile Alecsandri" Iasi

Inauguratã odată cu teatrul, uzina electrică a acestuia a marcat începutul iluminatului electric la Iaşi (1896). Uzină a fost construitã de specialiştii firme germane AEG proaspăt înfiinţată în acei ani şi devenitã foarte cunoscutã în Europa, mai apoi. La peste 100 de ani de la instalare, echipamentele germane erau încă funcţionale la Iaşi.

Vechea uzinã electricã a Teatrului National din Iasi

În 1908, într-o zi friguroasă de iarnă, un cortegiu de peste 75.000 de oameni bloca circulaţia în Manhattan -

New York. Veniseră să petreacă pe ultimul drum un evreu sosit din România. Se numea Avram Goldfaden şi cu doar câteva zile înainte. New York Times îl numea “Shakespeare al evreilor”. 

Renumit ca poet şi jurnalist, dar mai ales pentru piesele sale de teatru, Goldfaden este recunoscut astăzi ca întemeietorul.primului teatru evreiesc din lume. Prima piesã pe care a pus-o în scena s-a jucat la Iaşi, în vara anului 1876, în Grădina “La Pomul Verde”, localizată, în apropierea viitoarei clădiri a Teatrului Naţional.

Bustul lui Avram Goldfaden - fondatorul teatrului "Pomul verde"

Placa ridicatã pe locul unde a functionat primul tetru evreiesc din lume "La Pomul verde" în Iasi

În timpul primului rãzboi mondial, pentru doi ani, autorităţile române şi familia regalã muta capitala României,la Iaşi, după ce Bucureştiul a cãzut în mâinile Puterilor Centrale în decembrie 1916.

Generalul francez Henri Mathias Berthelot, şeful Comandamentului Aliat al Dunãrii se mutã şi el la Iaşi. Generalul a fost personajul cheie în refacerea armatei române după înfrângerile din anul 1916 şi cel mai consecvent sprijin în recunoaşterea României Mari dupã 1 decembrie 1918. 

În primãvara anului 1927 generalul revine la Iaşi şi dupã ce viziteazã vechea sa reşedinţa, este invitat sã planteze un stejar în apropierea clãdirii Teatrului Naţional. Rãmâne cu o frumoasã amintire despre oraşul Iaşi şi locuitorii sãi. 

Dupã moartea să în 1931, alãturi de stejar este instalat un bust al generalului, prin care cetăţenii Iaşului cinstesc memoria unui mare prieten al României.

Bustul generalului Bethelot prietenul francez al românilor din Primul Rãzboi Mondial

Bustul generalului Bethelot si stejarul sãu pe strada Cuza Vodã

"Stejarul generalului"

Într-o clădire aflatã la capătul străzii Agatha Bârsescu a locuit Valentin Silvestru (nume real-Marcel Moscovici-nascut 1924), cunoscut teatrolog, prozator și dramaturg român în perioada comunistã.

Casa în care a locuit Valentin Silvestru

Mai sunt multe alte zone interesante ale oraşului care amintesc de istoria noastră a locuitorilor de pe valea vestitului şi tumultuosului Bahlui si trebuie foto-povestite. Dar lãsãm pe altã datã, cã doar n-au intrat zilele în sac.