Se afișează postările cu eticheta cladiri vechi. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta cladiri vechi. Afișați toate postările

marți, 28 iunie 2016

Te rog, nu mai fotografia timpul pe automat !

Oare cum ai putea să simbolizezi timpul / trecerea timpului în fotografiile tale !?
E o întrebare grea şi răspunsul nu poate fi unul singur. S-au străduit filozofi care mai de care să ne lămurească ce este timpul dar noi, "muritorii de rând", nu putem face altceva decât să constatăm că timpul curge şi nu oricum: el trece peste noi şi nu-l mai putem da înapoi.

O relatie temporala copil-persoană în vârstă

"Ne place să spunem că trăim în secolul vitezei, că dacă nu ești cel mai rapid atunci ești mort, că pe cel de pe locul doi nu și-l amintește nimeni. Acceptăm prea ușor un ritm impus de alții, o goană fără sfârșit către ținte care nu sunt aproape niciodată visele noastre..." Am citat din prezentarea la o expoziţie de fotografie a colegului meu Cristian Țibu, de la Clubul Fotografilor din Iaşi, al cărei vernisaj va avea loc marţi, 5 iulie 2016, la ora 18,30, la Casa de Cultură "Mihai Ursachi" din parcul Copou. Titlul expoziţiei este "Arhitecturi efemere".

Nu cunosc şi nu am văzut nici una din lucrările ce vor fi expuse, dar mi-a atras atenţia cuvântul "efemer" din titlu. EFEMÉR = De scurtă durată; trecător, vremelnic. (dexonline).

Am avut acum 2-3 ani intenţia de a realiza o serie de fotografii în relaţie cu noţiunea de timp şi voi descrie "frãmântãrile" mele de atunci pe acest subiect (fotografiile îmi aparțin).

Cred că este imposibil şi în mod sigur inutil să încerci să simbolizezi timpul ca noţiune în sine (conform dexonline timp= Mediu omogen și nedefinit, analog spațiului, în care ne apare succesiunea ireversibilă a fenomenelor). Dar ceea ce poate fi simbolizat şi aparent... interesează este trecerea timpului (cealaltă accepţiune a timpului, conform dexonline este: timp= Durată, perioadă, măsurată în ore, zile etc., care corespunde desfășurării unei acțiuni, unui fenomen, unui eveniment; scurgere succesivă de momente; interval, răstimp, răgaz).


În fotografie, trecerea timpului poate fi simbolizata în diferite moduri:

  • utilizând un instrument de măsurare a timpului: un ceas, un calendar, o clepsidră



  • utilizând relaţia tânăr - bătrân

Pare că undeva în față se zărește tineretea trecută






















  • prezentând efecte ale trecerii timpului:  o casă veche, o faţă ridată, un cimitir, un om în vârstă
În prim plan simbolul crucii, în fundal o persoană cu barbă albă

Un bărbat cu toiag în parcul cu copaci înalți

Trei generații...
  •  folosind elemente ce simbolizează schimbarea/dezvoltarea în timp (de ex: o spirală)

În fundalul străzii, două imagini din două epoci diferite

Spirala ceasului de la Palatul Culturii (efect Droste)

Filozoful australian Elisabeth Grosz spune: "timpul are o calitate şi aceasta este intangibilitatea, emiterea de particule elementare are loc numai în trecerea sau transformarea obiectelor și evenimentelor. Timpul în sine moare, renăscând şi deschizându-se spre mişcare şi dezvoltare"

Sunt convins "iubite cetitoriule" cã ai cunoștință de încă 15-20 de modalități de simbolizare a trecerii timpului în fotografie. De aceea, dacă ai... timp, arată-ne și nouă aici sau pe Forum câteva din realizările tale. Îți vom fi veșnic recunoscători.

Și apropo, știai că timpul trece mai repede atunci când te grăbeşti !?

Fără să ne grăbim, te invit marţi, 5 iulie 2016, la ora 18,30, la Casa de Cultură "Mihai Ursachi" din parcul Copou la vernisajul expoziţiei "Arhitecturi efemere" aparţinând lui Cristian Ţibu.


luni, 13 iunie 2016

Ce mai face soarele pe la Iaşi !


Pare o misiune uşoară să fotografiezi astăzi un răsărit sau un apus superb. Din acest punct de vedere, fotografii începători se bucura foarte mult de astfel de ocazii şi le exploatează la maxim când se ivesc. Iar atunci când se grăbesc fac greşeli, care au ca rezultat o fotografie cu un cadru, uneori nu foarte clar, iar alteori "ars" în zona soarelui.

Lacul din Grãdina Botanicã Iași în asfințit - blog FOTO-IDEEA
Lacul din Grãdina Botanicã Iași în asfințit


Pentru cei care au acumulat ceva experienţă lucrurile par să să fie un pic mai complexe.
  • se alege cu atenţie punctul de staţie
  • diafragma este setatã pentru o profunzime de câmp mai mare (f/8-f/11-f16)
  • sunt căutate siluete şi perspective deosebite ce pot constitui subiecte aparte
  • se alege un element de prim-plan care să ofere profunzime imaginii (vezi postarea) - http://foto-ideea.blogspot.ro/2016/06/cat-de-profunda-este-fotografia-ta.html
  • se fotografiază în format RAW şi multe alte elemente la care fotograful experimentat este mult mai atent
Pentru o precizie extremă, unii folosesc aplicaţia SunCalc, care este un instrument excelent pentru a determina exact când și unde trebuie să te situezi pentru a obține cea mai bună vizualizare a răsăritului sau apusului de soare în zona în care ne aflăm. Există şi o aplicaţie pentru determinarea poziţiei lunii - MoonCalc



Consider că problema cea mai importantă, înainte de a fotografia, este să alegem între două opţiuni:
  1. Răsăritul/apusul va fi elementul central (subiectul) fotografiei noastre
  2. Răsăritul/apusul/lumina deosebitã va fi un element ajutător pentru a pune în valoare subiectul principal (siluete, copaci, nori, munţi, ape, etc) Funcţie de una din cele două opţiuni vom face mai departe operaţiunile necesare.


Răsăritul/apusul soarelui la Iaşi - ca idee de proiect fotografic. Este o idee de proiect valabilã pentru ocice altã localitate. Dupã pãrerea mea este o modalitate eficientã de a realiza fotografii deosebite, care sã punã în valoare diverse obiective (clãdiri, statui, etc.) într-un oras.


Lumina la apus - pune în valoare Obeliscul Leilor (1834-1841) din Parcul Copou
Lumina la apus - pune în valoare Obeliscul Leilor (1834-1841) din Parcul Copou 


În operă sa "Strada Lãpuşneanu", Mihail Sadoveanu povesteşte cum "se uită cu ocheana la Ceahlău, în amurgurile curate de august". Iar muntele se vedea chiar şi cu ochiul liber, deşi se afla la 150 km depărtare.

Astăzi fotografii bine dotaţi pot realiza astfel de fotografii la apus din Iaşi. Vezi Ziarul de Iaşi - Ceahlăul văzut de la Iaşi -

Întotdeauna am susţinut că, primăvară şi toamna, cele mai frumoase fotografii cu răsăritul şi apusul soarelui se pot realiza de la Iaşi.

Iată câteva exemple de fotografii personale şi detalii cu privire la compoziţia lor.

Dimineața în cartierul Păcurari

Teatrul Național Vasile Alecsandri dimineața
Teatrul Național Vasile Alecsandri dimineața

Palatul Culturii după răsăritul soarelui
Palatul Culturii după răsăritul soarelui

Biserica Sf. Atanasie și Chiril - Biserica Doamnelor la apus
 
Biserica romano-catolică "Adormirea Maicii Domnului" având în fundal Biserica "Trei Ierarhi"
Biserica romano-catolică "Adormirea Maicii Domnului" având în fundal Biserica "Trei Ierarhi"

Strada Cuza Vodã la rãsãritul soarelui

Rãsãrit pe calea feratã - Cartierul Canta

Apus în dealul Copoului

Apus în cartierul Tudor Vladimirescu

Poarta Bisericii "Sf. Gheorghe Lozonschi"









luni, 16 mai 2016

Cautã, imagineazã, experimenteazã...

Egiptul antic din laborator

La sfârșitul anului 2015, filiala Canon Autralia a publicat rezultatele unui experiment fotografic interesant. Au apelat la ajutorul a 6 fotografi și le-au cerut acestora sã realizeze portretul unui bãrbat pe nume Michael. 
Dar a existat o micã "diversiune". Fiecãrui fotograf i s-au oferit informatii diferite în ceea ce priveste trecutul lui Michael. Fotografilor li s-a transmis individual cã subiectul este: un auto-didact, cineva care, de curând, a salvat viața unui om, un fost deținut, un comerciant de pește, un psihopat egocentric și un alcoolic.
Interpretul lui Michael, un actor profesionist, a încercat de fiecare dată să intre în pielea fiecărui din personajele pomenite mai sus. 

Un scurt film al experimentului îl puteti vedea în continuare:


Concluzia autorilor experimentului este că mesajul unei fotografii este construit în cea mai mare parte de către cel aflat în spatele camerei foto si mai putin de ceea ce se află în fata obiectivului aparatului.

"Fotografii care nu fac niciodatã experimente cu noi forme de expresie riscã sã se plafoneze. Isi pun ambitiile în cui, lucrarile lor tind sã devinã stereotipe si ei ajung în cele din urmã sã fie eclipsati ori înlocuiti de noi talente. Fotografii creatori experimenteazã tot timpul - si o dovedesc prin lucrãrile lor. Dacã toti fotografii ar respecta regulile, fotografia ca mijloc de expresie ar înceta sã mai evolueze."

Sunt vorbele maestrului A.Feininger în lucrarea sa, cartea de cãpãtâi a foto-pasionatilor -"Fotograful creator".
Si continuã astfel: "am cunoscut prea multi fotografi care stiau efectiv pe de rost litera cãrtii, erau specialisti în tot ce tinea de tehnica fotograficã, aveau cel mai bun echipament si nu fãceau niciodatã vreo fotografie valoroasã...În acelasi timp sunt unii... care nu au decât o vagã idee despre tehnica fotograficã. Însã <acesti fotografi stiu cum sã facã fotografii bune. Ei stiu sã vadã, simt ceva pentru si împreunã cu subiectele lor si stiu sã-si exprime sentimentele în formã fotograficã. " 

Întotdeauna mi-a plăcut să experimentez, să caut, să cercetez si să scormonesc. Fac, de cele mai multe ori, sute de fotografii într-o sesiune de câteva ore. Rezultatul experimentelor poate fi dezamãgitor pentru unii dar asta este... Rezultă 9(nouã), maxim 10(zece) fotografii care meritã atentie din care, pot spune că 2(două) sau 3(trei) sunt deosebite. E adevãrat cã odatã cu trecerea timpului, raportul realizate/deosebite scade, dar...destul de încet. Acest lucru se întâmplã pentru cã înveti si stii ce sã cauti.  Si încă ceva. Fotografiile sunt făcute pentru a fi expuse si vizionate de către altii. Asa că nu pierdeti nicio ocazie să vă expuneti "capodoperele" fotografice ! :-)

Mai jos puteti vedea unele din experimentele fotografice personale ale ultimilor ani.

  • Încercări pentru un concurs cu tema "înghețat" Mai multe încercãri puteti vedea AICI
 
O poveste cu Moșul înghețat


























  • experimente pentruu expozitia cu si despre umbre despre care am povestit AICI

Cum sã-ti construiesti un Stonehenge în laboratorul propriu

...sau un luciu de apã




























  • jocul cu lupa si cu miniaturile




























Experimentele nu le fac numai la interior. Un exemplu este observarea si fotografierea sculpturilor pe care apa le realizeazã instantaneu într-o fântânã artezianã. Schmbi unghiuri, setãri, punctele de statie, gãsesti relatii, creezi relatii, etc...




În mod sigur, voi mai avea ocazia sã mã refer la unele din aceste încercãri în postãri viitoare. O sãptãmânã excelentã, vã doresc tuturor !




sâmbătă, 14 mai 2016

Printre ruine și alte lucruri uitate ale Iașului


Într-o postare anterioarã propuneam o idee de proiect având ca temã clãdirile vechi ale orașului Iași. La fel de provocatoare sunt si alte ipostaze ale acestor clãdiri, nu numai ipostaza de obiectiv istoric reabilitat.
Este interesant sã fotografiezi clãdiri vechi, uitate sau în perioada de refacere. La fel de interesant si provocator poate fi un proiect care identificã si surprinde ruinele orasului.

In perioada de tranzitie ce a urmat perioadei comuniste zona industrialã a orasului Iasi a cunoscut o transformare profundã, majoritatea clãdirilor schimbând proprietarii, modificându-si destinatia sau fiind lãsate în paraginã si mai apoi demolate.

În multe tări aceste hale au fost refăcute în cadrul unor proiecte integrate de arhitectură industrială si au căpătat destinatii socio-culturale si comerciale: muzee, restaurante, baruri, săli de sport, etc. 





Hale vechi  din Zona Industrială a orasului Iasi

























O provocare aparte este fotografierea în clădiri uitate, care asteaptă proiecte de refacere. Actiunea în sine poate fi periculoasă având în vedere starea structurilor de rezistentă, murdăria existentă si eventuala populare cu diverse persoane fără adăpost.

Fosta Terasă Gambrinus (fost Cinematograful Tineretului)

Fosta Sinagogã a Cizmarilor

Clădire demolată (pe locul actual al clădirii Registrului Comertului)

Aceste observatii nu mai sunt valabile în cazul cădirilor aflate deja în proces de  reabilitare.

Fundatie veche în clădirea Muzeului Municipiului Iasi (aflat în renovare)

Exterior Muzeul Municipiului Iasi


Interior (fost Cinematograful Tineretului)


Fotografii deosebite se pot realiza si surprinzând ziduri dărâmate si ruine de clădiri, mai ales dacă acestea se află în realtie cu clădirile moderne aflate în apropiere.





























Deosebite pot fi si fotografiile realizate în biserici sau sinagogi aflate în reparatii.

Biserica Sf. Vineri (Păcurari)

Biserica Sf. Vineri (Păcurari)

























Sinagoga Mare (Tg. Cucului)

Si una peste alta aveti în vedere prezenta omului în fotografiile de acest gen. Chiar si o umbrã discretã într-un colt al cadrului poate da o valoare deosebitã fotografiei.