Se afișează postările cu eticheta mocanita. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta mocanita. Afișați toate postările

miercuri, 17 mai 2017

La drumul de fier (I)

În 1830, actriţa britanică Fanny Kemble a descris călătoria într-un tren ca fiind "o chestie ciudatã greu de explicat". Cãlãtoria cu trenul, un nou mod de transport la acea vreme apărea aproape în acelaşi timp cu o nouã invenţie: fotografia. Cele douã "noutăţi" - în anii '30 ai sec. 19 aveau sã schimbe radical percepțiile despre timp, spațiu și loc în lume. Fie că au fost comandate de companii de cale ferată, fie că  au fost realizate ca opere de artã independente, fotografiile vechi ilustrează legătura puternică dintre cele două mari invenții care au schimbat percepții pentru totdeauna.

Cãlãtoria cu trenul îţi oferã priveliști greu de vãzut altfel - blog FOTO-IDEEA
Cãlãtoria cu trenul îţi oferã priveliști greu de vãzut altfel


Pentru persoanele care nu cunoscuseră decât călătoria pe jos sau în trãsuri/căruțe cu cai, reacțiile inițiale variau de la curiozitate la suspiciune și frică. Ca răspuns, au început să se răspândească fotografii comandate, concepute pentru a liniști și a tenta o audiență tot mai mare de potenţiali pasageri.

Dacã la început fotografia a însemnat  un mijloc de atragere a oamenilor cãtre acest nou mijloc de transport, mai apoi a devenit un mijloc de promovare a turismului prin intermediul cãlãtoriei cu trenul.

Şi în ţara noastrã evoluţia a fost asemănătoare. De exemplu calea ferată Oraviţa - Anina a fost prima cale ferată (1848) construită pe teritoriul de astãzi al României. O carte poştală din secolul 19 ne arată tuneluri săpate pe traseul căii ferate. Alte detalii mai pot fi gãsite AICI.


Tuneluri pe traseul cãii ferate Oraviţa - Anina
Tuneluri pe traseul cãii ferate Oraviţa - Anina (carte postalã-sursa;cartofilia.ro)

Şi astăzi cãlãtoria cu trenul reprezintã o experienţă interesantă pentru un fotograf. Poţi să vezi lucruri frumoase pe care nu le poţi vedea dacă circuli cu maşina. Poţi vedea şi fotografia peisaje inedite cu gãri, construcţii feroviare, lucrători la calea ferată şi altele.  Desigur nu mai trăim vremurile trecute când unii îşi reglau ceasurile după orarul trenurilor, dar avem la îndemâna realizările tehnice actuale, trasee aflate în locuri altă dată mai puţin accesibile şi desigur istoria cu muzeele tehnice feroviare şi amintirile sale.

Locomotivã electricã - gara Vama - blog FOTO-IDEEA
Locomotivã electricã - gara Vama

Existã numeroase subiecte fotografice care pot fi avute în vedere dacă te gândeşti la un proiect cu nume precum "La calea feratã" sau "Pe drumul de fier". Poţi aborda orice gen, de la fotografia de peisaj şi arhitecturã la cea de portret şi industrialã.

Iată o listă scurtã cu câteva foto-subiecte ce pot fi urmărite în decursul unei anumite perioade pe care ţi-o propui pentru proiectul/proiectele tale:

  • Locomotive şi vagoane în mers sau care staţionează
  • alte vehicule specifice căii ferate (macarale, drezine, etc.)
  • gări şi construcţii auxiliare la calea ferată,
  • personal lucrător (impiegaţi, acari, şefi de gara, manipulanţi, etc.) 
  • construcţii feroviare (poduri, viaducte, tuneluri, etc)
  • altele
O locomotivã pleacã din gara Iaşi - blog FOTO-IDEEA
O locomotivã pleacã din gara Iaşi
Manevre în garã

Am ales o serie de fotografii personale cu şi despre locomotive şi vagoane. Sunt câteva muzee în tarã unde pot fi admirate diverse modele de locomotive, mai vechi sau mai noi (machete sau reale). Sunt, de asemenea, locomotive vechi în diverse staţii de cale ferată aflate pe întreg teritoriul României. 


Existã desigur mai multe locuri unde se aflã conservate locomotive, iar câteva din ele (Sinaia, Sighişoara,) pe care le-am  identificat eu, sunt prezentate în fotografiile de mai jos.

Locomotivã conservatã în gara din Sighişoara
Locomotivã cu aburi conservatã în gara din Sighişoara

Drezina blindatã a Anei Pauker - gara din Sinaia - blog FOTO-IDEEA
Drezina blindatã a Anei Pauker - gara din Sinaia


Locomotivã Electroputere Siemens - gara Cluj-Napoca - Blog FOTO-IDEEA
Locomotivã Electroputere Siemens - gara Cluj-Napoca
Automotor CFR
Automotor

Locomotiva Huțulca - Mocãnița Moldovița - Argel - blog FOTO-IDEEA
Locomotiva Huțulca - Mocãnița Moldovița - Argel

Locomotiva Huțulca - Mocãnița Moldovița - Argel - blog FOTO-IDEEA
Locomotiva Huțulca - Moldovița


Sã auzim numai de bine.

miercuri, 17 august 2016

Huțulca, afacerea și fotografia. Vatra Moldoviței.

Panorama Vatra Moldoviței

Am revãzut acum ceva timp o zonã frumoasã a Bucovinei pe care am îndrãgit-o încă din studenție şi pe care o revãd şi fotografiez din când în când. Este vorba de comună Vatra Moldoviţei cunoscutã mai simplu sub denumirea Moldoviţa pentru cã aici se aflã Mãnãstirea Moldoviţa cunoscut monument UNESCO. Originea aşezământului bisericesc nu este foarte bine cunoscutã. 

Turla bisericii mănăstirii lui Petru Rareș

Ruinele mănăstirii vechi

Cert este cã în zonã existã ruinele unei biserici mai vechi despre care se cunoaşte că exista pe vremea lui Alexandru cel Bun, iar  actuala a bisericã şi zidurile mãnãstirii sunt realizate în vremea domniei voievodului Petru Rareş în anul 1532. Mãnãstirea meritã vizitatã pentru cã are o frumuseţe aparte, deosebitã de a celorlalte mãnãstiri din zona Bucovinei.

Dar nu despre mãnãstire vreau sã povestesc aici. Am fãcut în una din zile o plimbare cu "mocăniţa", trenul care merge pe linie cu ecartament îngust de 760 mm şi este tractat de o locomotivã cu gabarit mai mic ce funcţionează cu abur. Micuța mașinărie a fost botezată <Huțulca>

Huțulca, mon amour

Mașinăria este produsă la Munchen în Germania în 1917
 Zona este cunoscutã pentru exploatãrile forestiere, iar în vremea Imperiului Austro-Ungar s-a construit aici o reţea de căi ferate înguste forestiere pe care era coborât lemnul de la munte.

Conform website-ului administratorului la ora actuală linia are 10,5km.

În perioada în care am fost la Moldoviţa linia era funcţională pânã în Argel. Am gãsit pe net informaţia că în ultima vreme punctul de întoarcere este localitatea Râşca.

Imagini pe traseu

Mocănița trece printre curțile huțulilor

Printre grădini

Popas - toată lumea fotografiază

Copii se bucură - trece Huțulca

La capăt de linie


Cãlãtoria este frumoasã, iar vara şi în iernile cu zãpadã peisajele de pe traseu aşteaptă sã fie fotografiate.

Pe traseu "se întâmplã" diverse evenimente, iar viteza mocăniţei este scãzutã şi ai timp sã te dai jos, sã mulgi o vacã şi să te urci înapoi cu lapte proaspãt. Poţi sã "pui de-o afacere" cum s-ar zice!

În ceea ce priveşte fotografia, întreaga zonã oferã numeroase subiecte şi oportunităţi deosebite. Şi mã gândesc la
  • peisajele ,frumoase
  • arhitectura tradiţională,
  • obiectivele turistice (ruine, mănăstire, muzeu, carieră piatră Ciumârna, etc)
  • oameni, ocupaţii, obiceiuri
  • mocăniţa, drumul ei şi evenimentele de pe traseu dar şi altele.

Am inclus în text o serie de fotografii personale realizate cu ocazia vizitelor pe care le-am făcut în ultimii ani în zona Vatra Moldoviţei.

Ne întoarcem

La întoarcere alimentăm cu apă din pârâul ce curge pe lângă linia ferată

Cu regret, dar călătoria se apropie de final