Cel ce vorbeşte singur...

(un fel de continuare la postarea anterioară)

"It doesn’t mean you’re crazy, talking to yourself... - Dacã vorbesti cu tine însuti, nu înseamnã cã esti nebun..."

Într-un articol pe net, citesc despre un studiu recent care concluzionează că gânditul cu voce tare te ajută să materializezi lucrurile/fenomenele la care te gândeşti. Oamenii care vorbesc singuri nu sunt nebuni. De fapt... sunt genii. Albert Einstein, de exemplu, vorbea deseori cu el însuşi...

Doi psihologi americani au făcut un experiment cu un grup de persoane. Aflate într-un supermarket acestea au fost rugate  să găsească o serie de articole (sticle suc, borcane cu dulceaţă, pâine, etc) fără să cunoască localizarea raioanelor corespunzătoare. În prima fază li s-a cerut  să nu vorbească deloc. În a II-a etapă subiecţii au repetat cu voce tare ce anume căutau. Experimentul a fost repetat de câteva ori. Concluziile psihologilor au fost că subiecţii au găsit cu mai mare uşurinţă lucrurile căutate atunci când au vorbit cu ei înşişi. Concluzia a fost că, astfel,  oamenii reuşesc să structureze şi să claseze în ordine priorităţile. Decizia finală devine astfel mult mai clară şi mai uşor de luat. .

Mai multe informaţii pe acest subiect poţi afla AICI -  sau  AICI -

„Fiecare corp este singur. Sufletul, niciodată.” — Hermann Hesse

Articolul de mai sus mi-a adus aminte o povestioară din vremea când eram elev la Liceul Internat "Costache Negruzzi" din Iaşi. Eram prin anii 1975-1976 şi întâmplarea a povestit-o chiar de cel care a trăit-o...

După ce termină orele de clasă, profesorul iese pe poarta şcolii şi coboară alene Dealul Copoului. Face câţiva paşi şi vede în faţa lui un omuleţ în vârstă îmbrăcat în blugi, cămaşă în carouri şi vestă de piele. Dădea din mâini, boscorodea ceva în barba albă şi clătina uneori din cap. Pentru câteva minute profesorul merge în urma bătrânului  urmărindu-i mişcările dezordonate şi încercând să înţeleagă ceva din monologul pe care acesta îl susţinea. După câteva zeci de metri, pe la Casa Armatei hotărăşte să-l depăşească şi apropiindu-se de urechea stângă a bărbatului îl întreabă mucalit:

- Ce faci moşule, vorbeşti singur?

Fără să se arate surprins, bătrânul se uita şugubăţ la domn' profesor şi răspunde sacadat:

- În loc să stau de vorbă... cu un prost ca tine..., mai bine... vorbesc cu un deştept... ca mine.

Şocat de răspunsul acid şi de reacţia neaşteptată a interlocutorului său de ocazie, profesorul trece în viteză mai departe şi mormăie peste umăr:

- Bine-bine, dă-i înainte...!

„Fiecare om are misiunea sa în viaţă, iar ea nu este întotdeauna cea pe care el şi-ar fi dorit-o.” — Hermann Hesse

Şi comentez concluzia de mai sus. La acea vreme, oamenii care vorbeau singuri erau consideraţi... nebuni. Şi în niciun caz... genii. Într-o altă accepţiune, cea a lui  Thomas Alva Edison  ”Geniul este 1% inspirație şi 99% transpirație”. Şi până a deveni un fotograf bun e nevoie de multă-multă munca. Astăzi toată lumea face fotografii şi, surprinzător pentru unii, poţi face fotografii bune şi cu un telefon mobil. Dar eu spun că este important să vrei să faci o fotografie bună pentru că ai gândit de la început un cadru anume şi ai fost convins că vei face o fotografie bună. Şi ţi-a ieşit. Chiar dacă nu ai repetat-o cu voce tare. Dar ai avut un proiect fotografic bun, te-ai concentrat asupra lui şi l-ai finalizat cu succes.

"Singuratatea este cea mai profunda realitate a naturii umane. Omul este singura fiinta care stie ca e singur." - Octavio Paz

 Lucrurile par relativ simple. Înveţi regulile - Exersezi mult - Gândeşti altfel -  Încalci regulile (uneori) - Repeţi mult - Experimentezi (uneori) - Finalizezi (de fiecare dată)

Şi ai în vedere un adevăr nu totdeauna cunoscut/recunoscut : aparatul tău de. fotografiat nu are nimic de-a face cu "calitatea" fotografiei tale.

„Unii se cred perfecţi doar pentru că sunt mai puţin exigenţi cu ei înşişi.” — Hermann Hesse

Nu spune nimeni să foloseşti doar o cameră obscură pentru a face fotografii, dar investiţiile în tehnică nu înlocuiesc investiţiile în cunoştinţe şi exerciţiu. Şi mai ales, învaţă să vezi altfel şi să gândeşti altfel.

Să auzim numai de bine.

Priveşte altfel... gândeşte altfel...

George Bernard Shaw spunea: "Omul rezonabil se adaptează la lume. Omul nerezonabil adaptează lumea la el. Tot progresul lumii depinde de omul nerezonabil.". 

Un alt mod de a vedea rãsãritul soarelui

Studiile aratã cã perfecţionismul blocheazã succesul. Foarte mulţi pierd timp încercând sã perfecţioneze lucrurile înainte de a merge mai departe. Am avut ocazia, cu ceva timp în urmã, sã ascult pãrerea unor americani pe acest subiect. de exemplu, îmi propun sã realizez un aparat sau un soft care sã îndeplineascã mai multe funcţiuni. Sã spunem cã sunt patru. Încep cu  funcţiunea A şi nu trec mai departe (la B, C şi D) pânã această funcţiune (A) nu funcţionează... perfect.

Minimalism - Scara ca simbol al progresului

Complicatã treabã. O rezolvi pe A şi treci la B, dar din motive diverse rezolvarea lui B presupune modificãri la A, şi aşa mai departe. Când ajungi la D, constaţi că şi celelalte funcţiuni trebuie modificate. Mai exista o variantă mai complicată. Când îţi doreşti (este mai ales cazul nostru, al românilor!) şi îţi propui ca aparatul/softul tău să îndeplinească toate funcţiunile posibile pentru acest tip de aparat/soft.

Minimalism - Scara care coboarã si umbra cu "depãsire de vitezã" - un alt mod de a vedea regresul

E important ca în fotografie sã cauţi lucrurile inedite, mai puţin uzuale, iar în ceea ce priveşte perfecţiunea, vei constata că aceasta vine cu timpul. Mai ales când eşti deschis la nou.(vezi AICI).

E important sã cãutãm noul, dar acesta nu trebuie sã fie perfect. Elizabeth Gilbert ne spune cã nu trebuie sã  fim neapãrat originali ci mai degrabã autentici. Şi cheia succesului poate fi... sã priveşti lucrurile altfel.  Din acest punct de vedere vreau s îţi recomand o carte fainã pe care am descoperit-o zilele trecute. E tipărită în editura <Guerilla de pe noptierã >, se numeşte "Gândeşte fix pe dos" şi aparţine lui Paul Arden. Merită să-i dai atenţie.

Palatul Culturii din Iasi - "Un turn apropape perfect" (reflexie într-o baltã - fotografie rotitã cu 180 de grade)

Dar în fotografie existã mai multe soluţii şi o variantã de luat în seamã este fotografia minimalistã. Şi în acest caz trebuie sã priveşti lucrurile... altfel. De fapt trebuie sã vezi în jurul tãu doar lucrurile importante, esenţa, iar aceasta constituie subiectul fotografiei tale minimaliste. Pare simplu, dar (am mai spus-o) nu este de loc. Despre minimalism în fotografie - vezi mai multe AICI . 

Umbra (fotografie rotitã cu 180 de grade)

Şi pentru că tot am adus vorba în această postare despre moduri diferite de a vedea realitatea voi încheia într-o notă veselă cu o poveste care mi-a plăcut în mod deosebit.

Umbra - cu elemente ajutãtoare, care mãresc senzatia de ... altfel (fotografie rotitã cu 180 de grade)

Mă duc la un psiholog şi după ce mă chestionează şi mă consulta atent, desenează pe o foaie de hârtie o turmă de oi şi îmi zice să le păzesc până vine el.
Şi pleacă. Stau şi stau şi aştept. Mă uit la hârtie şi... la oi. Trece un sfert de oră, trece o jumătate şi încep să mă cam plictisesc. Drept urmare iau un creion şi desenez un ţarc în jurul oilor. Şi apoi plec... 

 

Pãzind oile...

Orice problemă are o soluţie! Într-un fel sau... altul.

Să auzim numai de bine.

Veni, vidi la Roma (I)

Zaha Hadid a fost o arhitectã renumitã, cu dublã cetăţenie (irakianã şi britanicã), care s-a născut în 1950 la Bagdad, IraK şi a murit acum 2 ani, în 2016, în Statele Unite. A obţinut mai multe premii importante şi a proiectat, printre altele, Centrul Acvatic din Londra, Clădirea Operei din Guangzhou și Căpitănia portului Antwerpen. Dar nu numai atât... Pentru realizările sale i s-a acordat titlul de Doamna-comandor al Ordinului Imperiului Britanic în 2012.

Zaha Hadid (1950-2016)

Mai multe amănunte despre celebra arhitectã puteţi gãsi în articolul interesant de AICI .

Mi-am fãcut un obicei de a studia cu atenţie locurile pe care urmeazã să le vizitez şi în acest sens caut lucruri inedite, mai puţin vizitate, despre care se vorbeşte mai puţin şi pe care aş putea să le văd cu ocazia călătorilor pe care le fac împreună cu soţia mea.

Un astfel de loc am descoperit în călătoria pe care am făcut-o la Roma la sfârşitul anului trecut. Alături de alte câteva, despre care am vorbit (vezi Lydo di Ostia ), sau despre care voi povesti, Maxxi Museum este un loc pe care merită să-l iei în calcul atunci când vizitezi capitala Italiei.

Maxxi Museum - hol de intrare, scãri, platforme (I)

Maxxi Museum - hol de intrare, scãri, platforme (II)

Maxxi Museum - hol de intrare, scãri, platforme (III)

Maxxi Museum (27000 metri pătraţi) a fost construit pe baza planurilor arhitectei de care pomeneam mai sus - Zaha Hadid.

Ea spunea despre proiect: “Un lucru interesant despre muzeul din Roma este faptul că el nu mai este un obiect finit, este mai degrabă un teren în dezvoltare şi multe programe pot fi incluse aici.

Eu văd în volumetria clădirii MAXXI un mediu urban impresionant propice schimburilor de idei şi încurajării vieţii culturale a oraşului Roma.

Obiectivul supranumit, pe bună dreptate,  <Muzeul secolului XXI>  găzduieşte de fapt două muzee: muzeul de artă MAXXI şi muzeul de arhitectura MAXXI.

Maxxi Museum - sãli expunere (I)

Maxxi Museum - sãli expunere (II)

Maxxi Museum - sãli expunere (III)

Maxxi Museum - sãli expunere (IV)

Construcţia cu acoperiş din sticlă, prin care pătrunde lumina naturală, se dezvolta pe trei nivele, legate între ele prin treceri şi pasarele. Şi am avut norocul, la momentul vizitei, să vedem o expoziţie despre Zaha Hadid  şi să o "descoperim" pe autoarea renumitului complex arhitectonic roman.

Maxxi Museum - salã prezentare (I)

Maxxi Museum - salã prezentare (II)

Maxxi Museum - salã prezentare (III)

Vorbim, vedem şi fotografiem volume, forme şi texturi dintr-o altă lume. Vedem o parte din proiectele realizate de către Zaha Hadid. Pânã şi umbrele sunt altfel, iar lumina pare sã fie destul de sfioasã. Multe obiecte în mãrime naturalã, machete, fotografii, sticlã şi oglinzi. Multe săli cu filme şi prezentări interactive. Vedem forme, uneori ciudate şi sinuoase, dar şi o serie de intersecţii surprinzătoare de galerii şi scãri. Sunt sugerate scenografii ciudate de dezvoltare urbana şi pe ecrane ni se spun poveşti adevărate, dar neaşteptate.

Ultimul exponat

Ne despãrtim de Maxxi Museum

Un obiectiv deosebit al Romei actuale, un loc pe care merită să-l vizitaţi dacă ajungeţi în capitala Italiei. Da, poate fi inclus în cadrul unui proiect fotoigrafic şi meritã toatã atenţia. Am ilustrat postarea cu fotografii personale, prelucrate rapid, realizate cu ocazia vizitei la Maxxi.M.

Să auzim numai de bine.